În cadrul Zilelor de Vară ale Alibunarului, a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a manifestării „Promovarea portului popular și prezentare de modă”, organizată de către Asociația de Femei „Etno Art Brakos” din Alibunar, care, prin intermediul acesteia, i-a introdus pe cei prezenți în lumea tradițiilor autentice a iilor cusute manual de către membrele asociației amintite.
La eveniment au luat parte următoarele asociații de femei: ,,Mâini harnice bănățene” din Petrovasâla, ,,Pro Art” din Nicolinț, ,,Zoruca 1333” din Sărcia, ,,Valea Teiului” din Coștei, ,,Bunicuțele” din Uzdin, ,,Etno Art” din Ovcea, ,,Karlovčanke” din Banatski Karlovac, ,,Zene Kozjaka” din Kozjak.
La începutul programului, s-au adresat președinta asociației, subsemnata, și vicepreședinta, Olgica Zdravković, care a dat cuvântul președintelui Adunării comunale din Alibunar, Aleksandar Siveri. Acesta a declarat: „În primul rând, salut prezența tuturor oaspeților, iar femeilor din Asociația,, Etno Art Brakos” le transmit că vom sprijini întotdeauna astfel de evenimente. Comuna Alibunar va fi alături de manifestările care prezintă tradiția, obiceiurile și care contribuie la păstrarea limbii, având în vedere că asociația este multietnică.”
La eveniment a fost prezent și Stevan Mihailov, vicepreședinte al CNMNR, coordonator al Departamentului pentru Informare, care a declarat: „Îmi revine deosebita onoare să fiu astăzi alături de dumneavoastră.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 31 august