Mâncare, muzică și sprijin din partea comunei Alibunar

Pe data de 24 iunie, la Fântâna Fetei, a avut loc tradiționala întâlnire a pensionarilor, organizată de Asociația Comunală a Pensionarilor din Alibunar. Evenimentul a reunit un număr mare de seniori din toate satele aparținătoare comunei, precum și oaspeți din Banatul de Sud, într-o atmosferă caldă, plină de voie bună, cântece, râsete și conversații.

Un sprijin deosebit pentru buna desfășurare a adunării a venit din partea comunei Alibunar, condusă de președinta Zorana Bratić. Atmosfera a fost însuflețită de echipa administrației locale, care i-a încântat pe cei prezenți cu muzică și prăjituri. Atitudinea prietenoasă și atenția acordată fiecărui invitat au lăsat o impresie profundă asupra tuturor.

Evenimentul a demonstrat încă o dată cât de importantă este legătura de încredere și solidaritate dintre administrația locală și cetățenii vârstnici. Respectul constant și sprijinul acordat pensionarilor de către conducerea comunei reprezintă piloni esențiali ai unei societăți sănătoase, care își prețuiește trecutul și construiește viitorul în spiritul recunoștinței și al colaborării.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 5 iulie 2025