Există orașe care te prind imediat de guler și te aruncă într-un vârtej de lumină și zgomot, dar Montevideo nu este unul dintre ele. Capitala Uruguayului seamănă mai degrabă cu o haină veche și scumpă de stofă, care a stat decenii în pod – miroase a umezeală, tutun și trecut boieresc, dar, odată ce o porți, capeți o demnitate pe care nu ți-o poți explica. Aici, „încetul cu încetul” nu este doar un stil de viață, ci o adevărată obligație, iar intrarea în oraș înseamnă pătrunderea într-o lume în care timpul se măsoară în cești de mate și în adâncimea suspinelor deasupra râului care arată ca un ocean.
Aventura mea a început, inevitabil, în Orașul Vechi, Ciudad Vieja. Trecerea prin Puerta de la Ciudadela, masiva poartă de piatră a vechii fortificații, este momentul în care zgomotul bulevardelor moderne se estompează, înlocuit de fațade care odinioară erau mândria Americii Latine și care astăzi par să aștepte o îmbrățișare și o vorbă blândă: totul va fi bine. Pe Plaza Independencia, dominată de întunecata clădire Palacio Salvo, înțelegi esența orașului: melancolic, dar cu o mândrie fără margini. Îmi amintesc că m-am oprit în fața clădirii, care pare să fi ieșit dintr-un film despre Batman, când s-a apropiat un localnic.
„Vezi această frumusețe? A fost cândva cea mai înaltă clădire de pe continent”, mi-a spus el cu un zâmbet melancolic. „Acum este cel mai bun exemplu că odinioară aveam mai mulți bani decât știam cum să cheltuim. Astăzi este doar un zgârie-nori uriaș, în care jumătate dintre locatari se plâng de curent, iar cealaltă jumătate, de lifturi”.
În timp ce admiri aceste ruine romantice și Teatro Solís din apropiere, realitatea te lovește rapid în buzunar, pentru că, la capitolul prețuri, Montevideo se comportă ca un oraș european. Supermarketurile se compară adesea cu cele din Zürich, iar o cafea la bar te poate face să te întrebi dacă tocmai ai cumpărat acțiuni ale localului sau doar un cappuccino. Totuși, statul se gândește la turiști: dacă plătești cu un card străin în restaurante, ți se scade automat TVA-ul de 18-22%, singurul moment în care simți că ai învins sistemul. Vei avea nevoie de acești bani, pentru că nivelul de trai al localnicilor nu reflectă aceste cifre, iar orașul abundă în contraste – mașini de lux care trec pe lângă oameni ce strâng carton.
Montevideo are cicatricile sale, iar una dintre cele mai vizibile este numărul mare de persoane fără adăpost, mai ales în centrul orașului. Nu este o sărăcie agresivă, ci o umbră tăcută care stă pe pragurile băncilor. Străzile care ziua par fermecătoare devin noaptea decorul unui film noir în care nu vrei să fii protagonist. Când am întrebat un vânzător local dacă este sigur să te plimbi noaptea, m-a privit ușor amuzat:
„Desigur! Doar să nu ai nimic valoros, să nu pari turist și, dacă poți, să fii invizibil. În rest, nu sunt probleme”.
Text și fotografii: Senka D. Pavlović Čotrić
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 31 ianuarie 2026
