Veronica Balaj este jurnalistă radio – TV la Timișoara, dar și scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Jurnalismul radio l-a exersat realizând emisiuni culturale în direct sau înregistrate. Perfecționarea și-a realizat-o prin studiile făcute și după absolvirea Facultății de Filologie din Timișoara și a cursurilor Universității din Neuchatel, Elveția, adăugând la acestea și stagiile profesionale la Radio France International şi Radio Bruxelles. În vara anului trecut, pentru activitatea de jurnalistă la radio a fost recompensată cu Trofeul de Excelenţă în Radio din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Interlocutoarea noastră este autoare a 45 de volume, fie că e vorba de literatură sau de jurnalism. În literatură, Veronica Balaj a debutat cu proză scurtă în volumul colectiv ,,În căutarea timpului prezent” (Timişoara, Editura Facla, 1989). Biografia ei de scriitoare şi poetă este impresionantă şi cuprinde cărţi premiate, printre care se numără romanele: „Sărbători amânate”, ,,Baltazara” ,,Cina lupilor”, ,,Amiază nevindecată” și volume de poezii traduse în limbile engleză, franceză, germană, ebraică, italiană, sârbă, maghiară.
Veronica Balaj este şi autoarea mai multor cărţi de interviuri, printre care se numără și trei volume intitulate ,,Convorbiri cu personalităţi româneşti din Montreal,” Canada.
Pe Veronica Balaj am invitat-o la un dialog în care ne-a vorbit despre activităţile ei, dar şi despre colaborarea cu CPE ,,Libertatea”.
Cititorii publicaţiilor editate de CPE ,,Libertatea” au avut de curând ocazia să citească o parte din poeziile d-voastră în săptămânalul ,,Libertatea” şi în revista ,,Lumina”. Ce ne mai puteţi spune despre colaborarea cu instituţia noastră?
Relaționarea cu CPE ,,Libertatea” este una bazată pe emoție pozitivă. Prietenia nu cunoaște graniţe, așa că am statornicit afectuoasă prietenie cu poeta și jurnalista Mariana Stratulat, actualmente director al CPE ,,Libertatea”, fiind împreună la o tabără internațională de jurnalism la Făget. Apoi l-am cunoscut pe poetul Nicu Ciobanu. Mi s-a făcut onoarea, acum câțiva ani, să fiu prezentă în paginile acestei excelente publicații, iar anul acesta din nou.
Aș putea spune că ziarul este o punte de legătură culturală, lingvistică și-mi face plăcere să mă număr printre cei care îndrăgesc și prețuiesc exemplaritatea, profesionalismul de care dau dovadă cei care-l coordonează. Nu vreau să uit momentele când primeam câte un exemplar la radio. Adesea îl aducea regretatul poet, prieten, Petru Cârdu și îl prezentam în emisiunea mea. Într-o vreme veneam des la Vârșeț și mă întorceam cu publicații diverse, printre care și acest fanion al culturii și limbii române. Îmi este aproape de suflet ziarul acesta cu nume rezonant. Îl prețuiesc și mă simt onorată să-mi figureze numele în paginile sale. Vă mulțumesc de la bun început pentru această super oportunitate și bucurie de a comunica prin intermediul interviului cu cititorii publicațiilor menționate.
În CV-ul dumneavoastră se împletesc jurnalismul radio şi literatura. De unde la d-voastră necesitatea de a uni cele două activităţi?
Legătura, unirea lor în cazul meu, se datorează dorinței de comunicare. Ambele meserii se bazează pe forța cuvântului, ambele pot lega oamenii, vremile. Jurnalismul radio prin cuvântul rostit – și să nu ocup spațiu făcând teoria importanței vocii umane – voi spune doar că este fascinantă corelarea între oameni prin voce. Literatura folosește de asemenea nuanțele cuvântului, dar, scripta manent, nu zboară în eter şi are și un areal mai larg de desfășurare. Pentru mine însă ambele variante sunt importante. Se află și le accept în raport de complementaritate. Dorința de a transmite ceva, dar și de a primi relaționare prin cuvânt. Un cuvânt poate fi armă. Poate face să crezi că-i gheață în plină vară sau vară în plin vifor, poate crea stări de neuitat. Poate răni sau vindeca. În presa radio, are puterea informării. Să te facă să crezi ceea ce spui de partea cealaltă a microfonului.
Cornel Ungureanu v-a numit ,,scriitor al prezentului” care ,,îşi sprijină demersul pe un bun simţ inatacabil”. Cum aţi putea-o descrie d-voastră pe poeta şi prozatoarea Veronica Balaj?
Desigur voi fi subiectivă. Când este implicat propriul eu, așa se întâmplă, dar, în același timp, există și o doză de adevăr. O doză de onestitate. Dacă așa ești construit, iar eu, chiar în această zonă mă știu. Ca persoană, îmi place să fiu comunicativă, cu simțămintele la vedere. Nu mă descurc în ascunzişuri. M-aș sufoca. De aceea mă prezint în fața vieții ca într-un câmp deschis. Pot fi atacată din orice direcție. Sunt entuziastă până la implicare maximă și până la decepție. Necazul este că nu învăț din asta și mereu o iau de la capăt. Oare distinsul critic literar, Cornel Ungureanu să fi observat că nu-mi place deloc să fiu în ceartă cu cineva? Nu m-au văzut colegii de breaslă suferind din orgolii sau invidii. Îmi place lumina în tot ce fac, ce cred sau spun. Am rămas atât de încântată când, un alt critic litrar foarte erudit, Claudiu T. Arieșan, a scris în prefața volumului ,,Ierusalim-Jerusalem” tradus în limba ebraică și engleză, că…sunt o persoană solară. Să nu credeți că nu am și partea cealaltă a balanței. Am și lacrimi, tristeți, ca fiecare om sensibil. Defectul major este că nu suport să fiu învinuită pe nedrept. Atunci uit de eleganța dipolației și devin impulsivă. Vreau argumente în orice situație. Lucru nu tocmai ușor de realizat.
Interviu realizat de Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 16 aprilie 2022
