Păstrarea portului popular –o pildă de învățat și urmat

Mereu spunem că prin activitățile menite păstrării limbii, culturii, tradițiilor și obiceiurilor ne păstrăm identitatea națională și că menire noastră este să le transmitem mai departe, lăsându-le moștenire urmașilor noștri. Dar, acest proces ce ține de sufletul nostru și menirea noastră pe acest pământ, nu se consideră a fi unul finit dacă nu reușim să-l implementăm în sufletul tinerilor generații. Despre exemplul din textul de mai jos, trebuie vorbit pentru a servi drept pildă de învățat și urmat.

Un asemenea exemplu sunt realizările comune ale doamnei Silvia Gaita și ale tânărului Cristian Turcoane din Nicolinț. Printr-un efort comun, plin de dăruire și dragoste pentru viața tradițională, doamna Silvia și Cristian au reușit să adune o impresionantă colecție de piese vestimentare din diferite perioade caracteristice Nicolințului și să îmbrace păpuși în mai multe variante ale portului tradițional din Nicolinț. Dar, înainte de a derula interesanta lor poveste, trebuie să fac o scurtă prezentare a celor doi. Silvia Gaita (n. 1940) este născută la Nicolinț într-o familie unde respectul și buna înțelegere erau conduită de viață. Precum în toate casele unde erau fete și în casa Silviei se punea accent pe buna lor creștere și educație în spiritul vieții tradiționale din acele timpuri iar pregătirea din timp a zestrei și inițierea în arta cusutului și țesutului la război făceau parte din viața de zi cu zi.


Silvia a fost prima generație de elevi care a absolvit Școala Elementară din Nicolinț cu opt clase, ceea ce i-a dat posibilitatea să obțină o cultură generală și o conduită comportamentală respectabilă. A trecut, precum și celelalte fete tinere din perioada respectivă, prin îmbrăcatul în poalie, prinsul în joc, pețitul și căsătoria, construindu-și o viață frumoasă alături de soțul ei, Ion. Dumnezeu le-a înzestrat cu două fiice, Lia și Aurora iar viața i-a dus departe de satul satul, în Germania. Ajunși la pensie au revenit în satul natal, bucurându-se de micile plăceri ale vieții, de fi icele și nepotul lor, dar, găsind timp și pentru alte preocupări ce țin de sufl et.

Cristian Turcoane (n. 1997) a absolvit Școala Elementară „2 Octombrie” din Nicolinț. Școala Medie de Economie din Alibunar și Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Afi nitatea pentru viața tradițională a moștenit-o de la bunicul Viorel (1938-2023) care, prin cele știute și moștenite din familie i-a creat acel univers care te îndeamnă să cercetezi, cultivi și estimezi tot ceea ce leagă de rădăcini.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 19 iulie 2025