Marți, 24 iunie, prăznuim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dar ziua cuprinde în sine două sărbători: una creştină – Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – dar şi cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare populară a anului şi singura admisă chiar cu numele ei, în calendarul creştin-ortodox român: Sânzienele. Tocmai de aceea, în acest număr al ziarului nostru românesc din Serbia, voi încerca să explic cele două sărbători.
Ioan, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, neam cu a lui Aron, s-a născut în Aim Kerin, un sat din Iudeea. Numele Ioan, care în limba ebraică se scrie Iohanan sau Iehohanan, înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. El este numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunțat şi a pregătit venirea Mântuitorului.
Noul Testament scrie că nașterea Sfântului Ioan s-a întâmplat aşa: preotul Zaharia şi soția lui, Elisabeta, până la bătrânețe nu au putut să aibă copii. Evreii considerau că aceasta este un mare blestem din partea lui Dumnezeu, o nenorocire ce se abătea asupra unei familii. De foarte multe ori, nici chiar jertfele rituale a celor ce nu aveau copii, nu erau primite la Templu. În vremea Împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la slujbă, Zaharia a intrat să tămâieze în Templu. Acolo, de-a dreapta altarului tămâierii, i s-a arătat îngerul Domnului. Acesta îl anunță că i-au fost ascultate rugăciunile şi că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit cele spuse de trimisul lui Dumnezeu.
La vremea cuvenită, Elisabeta a născut un fiu. În a opta zi, când trebuia circumcis, adică ,,tăiat împrejur”, după Legea mozaică, și când I se punea și numele, s-au strâns vecinii şi rudele, care au vrut să-i pună copilului numele tatălui său, Zaharia, dar Elisabeta a spus că fiul lor va purta numele de Ioan. Pentru că cei strânși acolo nu au fost de acord, au cerut și părerea lui Zaharia, care, fiind mut, a scris pe o tăbliță „Ioan este numele lui” (Luca 1, 63), și din acel moment a putut să vorbească din nou. Fiind martorii atâtor minuni, neamurile, prietenii şi vecinii prezenți, au început să se întrebe „Ce va fi oare acest copil?” (Luca 1, 66).
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 24 din 21 iunie 2025
