Toamna este un anotimp al roadelor bogate, al soarelui blând și al pregătirii poveștilor pentru iarna cea lungă. Începută în miezul verii, povestea noastră trece dintr-un ținut în altul, de la o vârstă la alta. Dacă până acum ne-am întâlnit cu seniori ai poeziei în grai, azi îl întâlnim pe unul din cei mai tineri scriitori, Claudiu E. Românu, născut și crescut la Domașnea, în prezent student al Universității de Vest din Timișoara. Pe lângă un suflet blând, este înzestrat cu talent, sensibilitate, inteligență, vivacitate și realism, cum puțini sunt în zilele noastre.
Ești printre cei mai tineri scriitori în grai. Cum ai ajuns la poezia în grai? Și de ce atracția pentru poezie?
Prima dată, poezia în grai bănățean mi-a fost imprimată în suflet datorită doamnei învățătoare Dorina Panga, dar pe atunci nu eram suficient de matur ca să o înțeleg. Încă din clasele I-IV participam cu drag la festivaluri de poezie dialectală sub coordonarea dumneaei și, de fiecare dată, pășeam cu râvnă pe scenă pentru a recita.
Copilăria mi-am petrecut-o în sânul bunicilor, în brațele lor calde. M-au crescut și m-au educat în tradițiile și obiceiurile locului. Tot aici mi-am format iubirea de grai, iubirea de frumos, întorcându-mă cu nerăbdare în vacanțe, ascultând cu încântare și cu atenție sporită poveștile bătrânilor în graiul bănățean, grai care îmi stăruie și astăzi în suflet, ca un izvor de apă vie.
Am fost învățat cu traiul la sat și să iubesc tot ce îl descrie, jocurile copilăriei, munca la câmp, pâinea în cuptor și bunătăţile pe care le făceau bunicii. Consider că m-am dezvoltat frumos prin prisma tuturor acestor lucruri, de aici iubirea pentru graiul bănățean.
Apropiindu-mă de maturitate, simțeam cum mă copleșesc gândurile și percepeam că poezia este modul meu de exprimare. Mi-am dat seama că am fost înzestrat cu un talent de la Dumnezeu și nu am întârziat să îl pun în valoare. Am pornit pe această cale cu ideea de a valorifica tot ce are satul mai frumos și cu dorința ca și alți tineri să urmeze exemplul meu, să nu pierdem esența existenței noastre. Totodată, pot spune că aici mi-am întărit credința și dragostea față de Dumnezeu și Biserică.
De câți ani scrii?
Am început să scriu poezii cu 6 ani în urmă, la 17 ani, pentru că atunci când scriu, pot spune că mă simt liniștit sufletește, ca și un credincios după spovedanie.
Doar poezie?
Da, deocamdată, doar poezie. Trăiesc prin poezie. Am scris câteva articole pentru site-ul web al Episcopiei Caransebeșului și pentru ziarul „Lumina”.
Câte volume ai publicate până acum și ce planuri de viitor ai?
Am două volume publicate. Primul volum de poezii în grai bănățean este intitulat „Uica Pătru gin Domașnea”, pe care l-am publicat cu ajutorul junilor din sat, cărora le mulțumesc pe această cale. Al doilea volum, „Satu’ șî copilăria”, este împletit și cu poezii literare; pe acesta l-am publicat în regie proprie. Pe viitor, îmi doresc să mai public poeziile pe care încă le am în manuscris; să mai public în diferite ziare și reviste; să fac cât mai cunoscută lumea satului, să promovez Domașnea – satul copilăriei, dar nu în ultimul rând, să promovez graiul bănățean.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 28 octombrie
