Slujba Privegherii – Vecernia cu Litie și Utrenia, la BOR Alibunar

După rânduiala Bisericii Ortodoxe Române, în seara de 22 martie, începând cu ora 17, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Alibunar, s-a săvârșit slujba Privegherii (Vecernia cu Litie și Utrenia), în cadrul căreia s-a scos, într-un ritual deosebit de frumos, tipiconal, Sfânta Cruce – împodobită cu busuioc și flori – spre închinare credincioșilor care erau prezenți, pentru a primi harul și binecuvântarea Sfintei și de Viață Dătătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus, dar și puterea de a ne duce cu demnitate crucea vieții și a ajunge la slăvitul praznic al Învierii Domnului Hristos.

După cuvintele Părintelui Paroh Gabriel Simionesei, rostul și înțelesul duhovnicesc al prăznuirii duminicii a treia din Postul Mare stă în faptul că fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm Crucea, nu doar în această perioadă, ci pe parcursul întregii vieți, răstignind orice păcat din inima noastră, pentru a ne face vrednici să-L primim cu bucurie pe Hristos Cel Înviat din morți, care, prin semnul Sfintei Cruci, a învins moartea.

Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că, așa cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot astfel, în mijlocul Postului Mare, avem și noi sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viață făcătoare.
Într-un cuvânt de învățătură rostit în acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel explica astfel:

„Adam și Eva au pierdut Raiul și Pomul Vieții pentru că nu au postit și pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieții, El Însuși fiind Pomul Vieții, care Se dăruiește nouă în Sfânta Euharistie […].

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 29 martie 2025