La Gimnaziul „Borislav Petrov Braca” din Vârșeț a fost marcată astăzi, într-un cadru festiv, Ziua Culturii Românilor – 15 ianuarie, data nașterii marelui poet român Mihai Eminescu, un creator al cărui operă este profund înrădăcinată în temelia culturii și identității naționale românești.
Manifestarea cultural-artistică a fost pregătită de elevii clasei I a secției române a gimnaziului, în colaborare cu Școala de Muzică „Josif Marinković” și elevii claselor I ale secțiilor sârbe, subliniind, încă o dată, importanța dialogului intercultural, a cooperării și a spiritului de comunitate. Programul a fost dedicat valorilor care ne definesc în mod durabil – limba, cultura și arta – ca purtători ai identității și promotori ai înțelegerii reciproce.
Evenimentul s-a desfășurat sub semnul poeziei, al cuvântului și al muzicii, prin momente scenice și muzicale atent concepute, care au îmbinat expresia literară cu cea artistică. Coordonatoarea programului a fost profesoara Mariana Golomeici, în colaborare cu directoarea Școlii de Muzică, Tatjana Gerdec Mrđa, și profesoara de limba și literatura sârbă, Ljupka Grgin, al căror efort comun a contribuit semnificativ la calitatea și solemnitatea manifestării.
În cadrul celebrării, în clubul elevilor gimnaziului a fost organizată și o expoziție de lucrări realizate de elevi pe tema Zilei Naționale a Culturii, care a îmbogățit suplimentar programul și a oferit tinerilor prilejul de a-și exprima creativitatea. Totodată, în colaborare cu profesorul de arte și design Nikola Mijajlović, elevii au pregătit ediția digitală și tipărită a ziarului gimnazial în limba română „Liceenii 2025/2026”.
Mateia Răduț
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 24 ianuarie 2026









