Aniversării

30 de ani de activitate artistică şi 70 de ani de viaţă

30 de ani de activitate artistică şi 70 de ani de viaţă

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice umane care dă noi interpretări vieții și trezeşte în noi emoții și sentimente, pe care doar cei privilegiaţi le pot crea, transmite şi simți. Printre cei privilegiaţi şi iubiţi de soartă, înzestrat cu talent divin şi capacitate de a mânui extraordinar pensula și culorile, se află şi domnul Viorel Nicolaievici, un om deosebit, de o modestie rară, care de fiecare dată când pictează, pune un strop din suflet printre culorile pe care le așterne pe albul imaculat al hârtiei.

Despre viaţa şi activitatea sa s-a mai scris, dar ne-am propus să revenim deoarece de data aceasta avem un motiv special – în luna iunie va împlini 70 de ani de viaţă şi va sărbători 30 de ani de activitate artistică.

Pictura – o „poezie tăcută”

Pictura l-a pasionat din frageda copilărie, dar după absolvirea şcolii elementare din satul natal Straja, nu a putut să urmeze o şcoală de profil. A fost nevoit să termine şcoala de tâmplari, ca tatăl şi cei doi unchi ai săi. Aşadar, a înscris Şcoala Tehnică „Nikola Tesla” din Vârşeţ, secţia: Prelucrarea lemnului / producţie de mobilă din lemn masiv, pe care a absolvit-o cu succes. Chiar dacă în acel moment nu s-a ocupat de arta picturii, a practicat o altă artă, deoarece şi prelucrarea lemnului este o artă cu origini antice și sacre, care dintotdeauna a ajutat omul în construirea de ustensile, mobilă şi multe alte lucruri care ne înconjoară şi fără de care nu ne putem imagina viaţa de zi cu zi.

Primul tablou l-a pictat pe băncile şcolii şi cu regret ne spune că a rămas acolo: „Îmi amintesc de parcă era ieri. Am realizat un grafit, fiind inspirat de monumentul „Ćele-kula”. Nu ştiu de ce, am fost atras de ceea ce reprezintă acest monument, în copilărie. Au zis că mi-l întorc la finalul şcolarizării, dar din păcate, nu mi l-au întors. A rămas la şcoală. Pe atunci, în şcoală erau câte 100 de copii. Acum, din păcate, îs tot mai puţini”, îşi aminteşte cu nostalgie interlocutorul nostru.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 3 iunie