Cum au ajuns românii din Banatul sârbesc să sărbătorească ziua de 1 Martie, și cine a adus acest frumos obicei pe aceste meleaguri, aflați în acest material.
Obiceiul mărțișorului a fost adus de învățătorii contractuali, veniți din România în anii 1935-1936, pe baza Convenției școlare iugoslavo-române semnată în 1933. Iată că, încă din acele timpuri, românii din Banatul sârbesc au preluat obiceiul, și îl păstrează cu sfințenie și în zilele noastre. În preajma zilei de 1 Martie, românii din Banatul sârbesc organizează diferite evenimente, baza acestor evenimente și manifestări fiind semnificația mărțișorului.
Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii.
Pe timpuri, mărțișorul se dăruia pe data de 1 Martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fetelor și băieților deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, ceea ce reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mâna, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii, cum ar fi: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc. Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: „scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul.Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet… Ţăranii pun copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească.”
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022
