Dialogul nostru de astăzi se poartă cu un absolvent al Politehnici Timișorene, al Facultății de Mecanică, care nu ia prea în serios nici poezia și nici premiile obținute, deși continuă să o scrie pe prima și să le obțină pe cele din a doua categorie.
– Domnule Ioan Manzur ați împlinit o frumoasa vârstă în acest an. Aveți o activitate culturală susținută, scrieri diverse: poezii, epigrame, rebus, probleme în versuri la rebus. Școala natală ați făcut-o în satul Bujor, actualmente Traian Vuia, apoi a urmat Făgetul. Ce s-a întâmplat aici?
– Am descoperit rebusul la 12 ani, cultura bogată din Făget, spectacolele de teatru, muzica de estradă, muzica populară. Teatrul muzical Galați venea anual la Făget, acesta fiind centru de raion. Atunci erau instrumentiști foarte buni la Făget, mai buni decât cei din Lugoj.Era un mare animator și cântăreț Cornel Veselău, care se ocupa de Casa de Cultură în acele vremuri.
– Aveți și poezii cu Făgetul?
– Da, Toamnă la Făget, Afaceri la piațu din Făget.
– Ați trăit viața la sat, i-ați întâlnit pe bunici și pe străbunici. Cum se desfășura viața atunci?
– Am fost crescut de străbunica. Ea era văduvă de război. Când mergeam acasă ajutam inclusiv la porție la CAP, la săpat. Ca și copil nu am simțit greutăți mari, aveau grijă bunicii să nu-mi lipsească nimic. Era vremea lui Robin Hood și Wilhem Tell la televizor, iar noi toți copiii eram arcași. Toți cântam cântecul lui Robin Hodd. Trăgeam la țintă cu arcuri făcute din gutui. Am sacrificat gutuiul pentru asta.
– Poezia în grai a ajuns târziu pe masa dumneavoastră de lucru.
– Da, cam prin anul 2006, aveam peste 50 de ani, deși l-am întâlnit pe Marius Munteanu în timpul liceului, prin clasa a IX sau a X-a. Nu știam cine este pe vremea aceea. Nu existau cărți cu aceste poezii atunci. La gazda mea se strângeau prin rotație săptămânal prietenii. Directorul de la Liceul sportiv, gazda mea, îi avea prieteni pe Marius Munteanu și Virgiliu Șchiopescu. Ei își recitau poeziile și eu trăgeam cu urechea pe la uși. Țineam ușa deschisă ca să auzim poeziile. Am notat pe caiet poeziile lui Virgiliu Șchiopescu – Uica Vică, iar în vacanța de iarnă tatăl meu a găsit caietul și crezând că le scriu eu le-a aruncat pe foc. Ar fi fost un bun document acum.
– Cine v-a adus totuși pe tărâmul poeziei în grai?
– Am fost la Traian Vuia, la Ziua aviației. Se sărbătoreau 100 de ani de la primul zbor din 18 martie 1906. Erau invitați de onoare Dumitru Prunariu, Gelu Câmpeanu și Arcadie Chirsbaum. Cei doi scriitori au recitat poezii în grai bănățean din creația proprie. Atunci am zis că poezii din acestea pot scrie și eu. Așa am început.
Florina Ariana COLGIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 30 iulie 2022
