Nu întotdeauna destinația este cea care îți definește călătoria. Uneori, drumul îți oferă un popas care te scoate din cotidian și te aruncă, fără avertisment, într-un alt secol. Așa mi s-a întâmplat și mie, într-o dimineață liniștită, când am zărit din mersul mașinii zidurile impunătoare ale Cetății Golubac, desenate pe fundalul albastru al Dunării.
Am oprit fără ezitare. Era imposibil să treci nepăsător pe lângă această bijuterie medievală așezată exact acolo unde fluviul își întinde apele în cel mai larg segment al său. Zidurile cetății se ridicau verticale și tăcute, ca o rană de istorie deschisă în stâncă. În doar câteva ore petrecute printre turnuri, poteci și legende, am simțit că pășesc într-un tărâm în care timpul se îndoaie.
Pentru mine a fost prima vizită în această parte a Serbiei, dar colegii mei reveneau cu drag; unii pentru a retrăi emoția, alții pur și simplu pentru a asculta Dunărea cum șoptește printre pietre. Cetatea avea o vibrație greu de explicat, un aer dens de trecut care plutea în jurul fiecărei pietre.
La intrare, ne-a întâmpinat Nikola Jović, ghid turistic și manager de marketing al complexului. Ne-a vorbit cu entuziasm despre ceea ce el numește „un simbol viu al identității sârbești”: „Cetatea Golubac este deschisă pe tot parcursul anului. Atrage vizitatori din toată lumea, mai ales datorită poziției sale unice – pe marginea Dunării, în dreptul Parcului Național Đerdap. Se spune că aici Dunărea zâmbește cel mai frumos, adică are cel mai larg zâmbet. Golubac nu este doar o atracție, ci o mărturie a rezistenței: cucerită, revendicată, dăruită, dar niciodată înfrântă cu adevărat. Zidurile ei, cu fluviul pe o parte și stâncile abrupte pe cealaltă, au făcut-o aproape inaccesibilă. Astăzi, această cetate ne oferă o fereastră autentică spre viața medievală și spre măreția despotatului”.
Istoria cetății se pierde în negura secolelor. Golubac este pomenit în documente abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, dar nimeni nu știe cu exactitate când a fost ridicată cetatea. Poziția sa strategică, între granițele de odinioară ale Ungariei și Serbiei, a făcut-o ținta multor invadatori.
Larisa STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 12 iulie 2025
