Profesor, traducător, jurnalist, om de cultură dedicat, Apostolos Patelakis este una dintre personalitățile care au contribuit esențial la apropierea româno-elenă, atât prin activitatea didactică, cât și prin promovarea limbii și culturii române în Grecia. Născut la Craiova și stabilit de peste patru decenii la Salonic, a transformat biografia personală într-o misiune de suflet și spirit: păstrarea memoriei și cultivarea prieteniei dintre cele două popoare.
A ţinut cursuri de limbă și civilizație românească în cadrul celor mai importante instituții universitare din Salonic, a tradus lucrări de referință, a documentat cu rigoare istoria comună a românilor și grecilor și a fost, timp de decenii, o voce constantă a presei române în Grecia.
Distins cu numeroase premii și onoruri, Apostolos Patelakis rămâne un exemplu de devotament, acuratețe și generozitate culturală – un om care, dincolo de granițe și timp, a păstrat viu un pod de memorie, prietenie și respect între două lumi.
Povestiți despre lumea fascinantă a copilăriei trăite în Craiova – despre întâmplările care v-au luminat zilele, despre jocurile și visele care v-au deschis porțile spre viitor și despre oamenii sau locurile care au devenit pentru dumneavoastră adevărate legende.
M-am născut într-o familie de emigranți politici greci, ajunși pe meleagurile ospitaliere ale României, după tragicul război civil din Grecia (1946-1949). Am locuit împreună cu bunicii din partea mamei și prin urmare, toți, acasă, vorbeam limba greacă. La cămin, care era săptămânal, noi, copiii greci, formam o clasă separată. Aveam și o educatoare grecoaică. Alături de colegii noștri români am început să învățăm limba română, așa că de mici eram bilingvi. La școala generală, diferențele dintre elevii români și cei greci erau evidente, pentru că părinții noștri, acasă, nu puteau să ne ajute; şi ei se aflau în faza în care învățau limba română. Norocul meu a fost că în clădirea în care locuiam era și o doamnă care nu avea copii și s-a oferit să mă ajute în pregătirea lecțiilor. Rezultatele au început să se vadă și treptat am ajuns să fiu un elev bun. La gimnaziu și liceu nu mai existau diferențe între mine și elevii români, ba chiar pe majoritatea i-am depășit.
În paralel am practicat atletismul, fiind elev la o clasă cu program special de educație fizică la Liceul ,,Bălcescu”, azi ,,Carol I”. Prin pregătirea sistematică și eforturile depuse am ajuns să fiu printre primii zece atleți din țară, la categoria juniori. În calitate de atlet am participat la numeroase concursuri și astfel am avut ocazia să cunosc diferite orașe, lărgindu-mi orizontul.
Cum ați perceput, în copilărie, diferențele dintre cultura greacă transmisă în familie și cultura română a comunității în care ați crescut? Ce elemente v-au marcat cel mai profund?
Emigranții greci la Craiova – erau în jur de 700 de persoane și erau organizați într-o asociație – își avea sediul chiar în centrul orașului. Elevii greci erau influențați de trei factori: familia, școala și asociația. În familie, părinții și bunicii le vorbeau despre satele sau orașele din care proveneau, despre rudele lor din Grecia, despre cum au luptat în cadrul războiului civil și multe altele. La școală, elevii greci, în afara orelor, mai aveau patru ore de limba greacă pe săptămână, unde se preda limba greacă, istoria și geografia Greciei. La asociație se organizau diferite sărbători care, de regulă, se terminau cu cântece și dansuri grecești și, bineînțeles, cu urarea „Și la anul în Grecia”. Toți acești factori au jucat un rol în formarea și pregătirea noastră. Trebuie menționat că noi, cei care ne-am născut în România, începusem să ne românizăm. Ideea repatrierii ni se părea foarte îndepărtată, așa că noi am făcut tot ce trebuia, alături de colegii noștri români, de a ne pregăti și de a da examene la diferite facultăți. Prin urmare, noi eram mai legați de cultura română decât de cea greacă.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 12 iulie 2025
