La 73 de ani, Ileana Oalge păstrează vie moștenirea bunicii sale, Anuica Măran, prin pictură, port popular și obiceiuri care spun povestea unei comunități unice din Banat.
Într-un sat cu rădăcini adânci în tradiție și artă, Ileana Oalge este una dintre cele mai importante păstrătoare ale patrimoniului cultural românesc din Uzdin. Nepoata Anuicăi Măran – prima pictoriță a satului și fondatoarea școlii locale de pictură – Ileana a dus mai departe nu doar o pasiune, ci o identitate.
Deși nu s-a apropiat de pensulă în copilărie, viața avea să-i schimbe traseul după moartea bunicii. A găsit în pictură o alinare, o legătură cu trecutul și o formă profundă de expresie. Astăzi, Ileana nu doar pictează, ci și îmbracă portul popular, creează colecții de păpuși, participă activ la manifestări culturale și transmite mai departe meșteșugul ei – cu speranța că va exista o continuitate.
În anii copilăriei, își găsea liniștea privind-o pe bunica ei cum lucrează, fără să bănuiască atunci că îi va urma drumul.
„Când am fost mică, nu am vrut să pictez. Găseam în bunica mea o mulțumire, o stare de liniște și relaxare, atunci când o priveam cum pictează și când vedeam picturile ei pe pereți”, povestește Ileana.
Deși nu a îndrăznit să picteze atunci, bunica a încurajat-o mereu, spunându-i cu blândețe: „Haida, fata mea, să pictezi și tu.” După moartea acesteia, Ileana a simțit un gol în suflet și a decis să meargă pe urmele ei.
Bunica, Anuica Măran, a fost o adevărată pionieră a picturii la Uzdin. Nu picta pe pânză, ci pe elemente tradiționale – catrințe mari, poale, spate, cârpe de frunte. Pânza o cumpăra din magazin, nu era adusă din străinătate. A început să picteze în 1956, iar în 1961 a înființat școala de pictură din sat.
Ileana i-a urmat calea, iar astăzi pictează cu aceeași pasiune. Îmbrăcată în port popular, își amintește cu dor de vremurile când costumul tradițional făcea parte din viața de zi cu zi. După căsătorie s-a mutat la Zrenianin, unde a adoptat un stil de viață mai urban, dar dorul de tradiție a rămas. Așa s-a născut ideea de a picta toate porturile din Uzdin, pe vârste și după rânduieli.
„Îmbrăcămințile noastre au avut valoare – și la port, și la nume”, spune Ileana cu mândrie.
A început să picteze pe pânză, folosindu-se de cele opt bucăți pregătite de bunica și păstrate cu grijă. I-a fost greu să le atingă, dar bunicul a încurajat-o, iar părinții i-au adus vopsele pentru pictură din România.
Prima ei pictură a fost o cameră cu plăpumi. S-a închipuit pe un scaun, în timp ce lucra la fabrica de pantofi din Debeljača. Papucii i-a adus acasă și i-a cusut, iar în fața ei, pe pat, soacra torcea cu furca la brâu. Acea scenă a devenit prima ei lucrare.
A urmat apoi o „cocie cu tuliei”, într-un decor de toamnă, iar de atunci pictează mereu câte două lucrări în paralel.
Temele ei preferate? Nunta, bineînțeles – o temă bogată, care îi permite să redea toate tipurile de port.
O întâmplare amuzantă o leagă de regretatul Ioviță Dalea, care i-a apreciat lucrările, dar i-a sugerat să mai corecteze chipurile personajelor.
„Auzi, drăguțo, pictezi frumos, ai teme faine, dar mai repară puțin la față, cum se spune la Uzdin – cizălează-le puțin.”
„Păi nu mi-s nici eu cizălată cum trebuie”, i-a răspuns ea zâmbind.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 18 octombrie 2025
