În pragul Sfintei Sărbători a Învierii, când creștinii din întreaga lume se pregătesc să întâmpine lumina care biruie întunericul, gândul și inima ni se îndreaptă către cei care transformă această lumină în gesturi concrete de iubire, alinare și speranță. Un astfel de om este Părintele Iconom Stavrofor Protoiereu Mihai Gherghel, personalitate de referință a Bisericii Greco-Catolice din Banatul sârbesc și director al organizației Caritas Serbia.
Părintele Gherghel nu este doar un slujitor al altarului, ci și un constructor de punți între credință și viața de zi cu zi. Prin activitatea sa neobosită, a reușit să transforme Caritas Serbia într-un bastion al solidarității, într-o expresie vie a Evangheliei trăite. Din grijă pentru celălalt, din dorința de a reda speranța acolo unde pare că s-a pierdut, Părintele Gherghel a făcut din această misiune un veritabil model de slujire responsabilă și profund umană.
Cu prilejul Paștilor, am dialogat despre sensul Învierii, despre valoarea tăcerii interioare și despre puterea iubirii active, care transformă vieți și regenerează suflete. Cuvintele sale, izvorâte din experiență și trăire autentică, sunt o mărturie vie care ne cheamă nu doar să credem, ci să și acționăm.
Învierea este, dincolo de dogmă și tradiție, o taină a luminii care răzbate prin întuneric. Într-o lume tot mai grăbită și fragmentată, cum putem face loc tăcerii interioare, ca să înțelegem cu adevărat ce înseamnă „a învia”?
Tăcerea interioară nu este o absență a sunetelor, ci un spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu. Într-o lume agitată, dominată de zgomotul informațiilor și al grijilor cotidiene, oamenii au nevoie mai mult ca oricând de momente de liniște sufletească. Învierea lui Hristos nu este doar un eveniment istoric, ci o realitate care ne cheamă pe fiecare la o transformare interioară. A învia înseamnă a ne elibera de păcat, de frică, de deznădejde și a trăi în lumina lui Dumnezeu. Putem face loc acestei transformări prin rugăciune, prin post și printr-o viață trăită în adevăr. Adevărul care se trăiește în biserică nu în afara ei. Putem să înțelegem învierea atunci când știm să murim pentru cel de lângă noi. De fapt, moartea este o înviere. Înviem de fiecare dată când murim.
Anul acesta, Paștile aduc un semn vizibil al unității – aceeași dată pentru toți creștinii. E doar o coincidență de calendar sau putem citi în această convergență o chemare mai adâncă spre împăcare, comuniune, iertare?
Unitatea Paștilor este un semn al providenței divine. Trăim vremuri în care omenirea este divizată de conflicte și ideologii, însă Dumnezeu ne amintește că suntem chemați la comuniune. Hristos nu a înviat doar pentru un grup de oameni, ci pentru întreaga omenire. Această sărbătorire comună ne invită la reconciliere și ne amintește că iertarea este fundamentul unei vieți în pace. Comuniune înseamnă a fi împreună, a împărți a te împărți cu cel de lângă tine. Dând ceva din noi pentru cel de lângă noi, el este mai bogat, mai împlinit și noi suntem la fel mai împliniți.
Ce înseamnă Învierea în vremuri tulburi, când războaiele, crizele și singurătatea macină sufletele? Poate lumina Învierii să răspundă real frământărilor omului contemporan?
Lumina Învierii nu este doar un simbol, ci o realitate care dă sens vieții și suferinței umane. În mijlocul războaielor și crizelor, Biserica rămâne un loc de refugiu și speranță. Hristos a înviat pentru toți cei care se simt pierduți, singuri sau nedreptățiți. Fiecare creștin este chemat să fie un martor al Învierii, ducând lumina lui Hristos în familiile, comunitățile și societatea în care trăiește. Lumina lui Hristos luminează pe tot omul ce vine în lume. Lumina lui Dumnezeu vindecă toate suferințele, patimile și orice necunoaștere.
Cum pătrunde taina Paștilor în inima celui care suferă, a celui marginalizat sau uitat?
Paștile sunt sărbătoarea biruinței iubirii asupra suferinței. Cel care este singur, bolnav sau marginalizat poate găsi mângâiere în faptul că Hristos Însuși a fost batjocorit, părăsit și răstignit, dar a biruit moartea. Biserica are datoria de a duce această veste bună tuturor celor în nevoie, prin fapte concrete de milostenie și prin apropierea de cei suferinzi.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 19-26 aprilie 2025
