Mărioara Goica este de origine din Grebenaț, dar este domiciliată la Straja, căsătorită cu Traian Goica. Este de profesie învățătoare, iar anul acesta împlinește 35 de ani de activitate didactică. Este mulțumită de munca pe care o desfășoară, deoarece alături de copii se simte cel mai bine, pentru că ei îi fac viața mai frumoasă.
Pe lângă faptul că, pe tot parcursul acestor ani, s-a dedicat cu trup și suflet muncii didactice și a dus pe drumul cel bun multe generații de elevi, Mărioara este și o soție exemplară, o mamă adorabilă și o gospodină de neînlocuit. Și, pe lângă toate obligațiile pe care le are la locul de muncă și în sânul familiei, Mărioara are și câteva pasiuni dragi sufletului ei.
În familia soțului, apicultura este o pasiune transmisă din generație în generație, astfel că și ea, la rândul ei, a îndrăgit munca cu albinele. După cum ne-a spus Mărioara, albinele o preocupă cel mai mult în orele libere, fiind mereu de mare ajutor soțului ei, mai ales când începe storsul mierii de albine.
Silvia MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 5 iulie 2025