Bucurii şi pacheţele pentru copiii români din Novi Sad

În preajma Crăciunului, Centrul Românesc pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului organizează la Novi Sad, deja tradiţionalul eveniment dedicat, în primul rând, copiilor români din acest oraș, dar nu numai, pentru că de întâlnirea cu alţi români din capitala Voivodinei se bucură şi părinţii şi bunicii.

„Ne bucurăm foarte mult că după doi ani de pandemie, la Centrul Românesc se întâlnesc, din nou, părinţii, copiii şi bunicii pentru ca împreună să sărbătorim Sfântul Crăciun. Ca în fiecare an, realizăm acest proiect împreună cu copiii care învaţă limba română aici, la Novi Sad, dar nu numai. La noi vin copiii care încă nu au împlinit vârsta de un an și copiii până la clasa a opta. Ceea ce ne bucură foarte mult este faptul că în fiecare an numărul se majorează şi ajunge şi până la 100 de copii din Novi Sad.

Din păcate, în această seară, numărul lor este de aproximativ 70, din cauză că unii nu pot să vină pentru că încă mai au şcoală sau sunt bolnavi. Noi ne bucurăm de fiecare copil care dorește să vină. Lucrez cu copiii de 21 de ani și de fiecare dată am urmărit modul în care fiecare copil în parte trăieşte momente minunate aici, la Centrul Românesc, învaţă o colindă, învaţă o poezie în limba maternă şi se îmbracă în portul naţional. Nu pot să vă descriu în cuvinte imensa lor bucurie când îmbracă portul naţional. Portul nostru este vesel, portul nostru este bogat şi le place acest lucru.

Să nu mai vorbesc de bucuria părinţilor, dar mai ales a bunicilor când îşi văd nepoţii îmbrăcaţi în frumosul nostru port naţional. Este bine să continuăm acest proiect și având în vedere că numărul copiilor se majorează din an în an, m-am convins că există interes pentru acest gen de activitate. Trebuie să învăţăm copiii de mici să păstreze tradiţia şi să îşi cunoască rădăcinile.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie