Marți, 1 septembrie, ușile Școlii Elementare „2 Octombrie” din Nicolinț au fost deschise pentru cei 10 elevi care …
Marți, 1 septembrie, ușile Școlii Elementare „2 Octombrie” din Nicolinț au fost deschise pentru cei 10 elevi care …
În prima zi de școală, administrația locală din Alibunar a menținut tradiția din anii precedenți de a sprijini …
Sâmbătă, 29 august, în Biserica Ortodoxă Română din Seleuș, un sobor de preoți, adunați în jurul prot. Emanuel …
Vineri, 21 august, în sala Căminului Cultural din Nicolinț, membrii Ansamblului Folcloric „Someșul” din Beclean (județul Bistrița-Nă săud, …
Sâmbătă, 22 august, în cadrul „Zilelor de vară ale Alibunarului”, membrele Asociației Femeilor „Etno Art Brakos” din Alibunar, …
Joi, 13 august, în orele după-amiezii, pe terenul amenajat din fața Școlii Elementare „3 Octombrie”, a avut loc …
În mod tradițional, în data de 15 august, toți cei cu suflare românească din jurul Bisericii Ortodoxe Române …
Localitatea Sân-Mihai, pe data de 8 august, a îmbrăcat haine de sărbătoare, odată cu deschiderea oficială a manifestărilor …
Tiberiu Brancovici s-a născut în 1966, în satul Nicolinț, unde și-a făcut și studiile primare. A îndrăgit acordeonul …
Un sezon remarcabil de care semândrește întregul sat Conform informațiilor furnizate de Darian Tăpălagă, președintele Clubului de Fotbal …