Colind la porţile Cerului

În prag de mare sărbătoare creștină a Crăciunul, duminica trecută, la Biserica Ortodoxă Română din Toracu Mare, s-a desfășurat deja tradiţionalul praznic al sărbătorilor de iarnă, „Colinde la vatra dorului”. Acest măreţ eveniment spiritual a fost organizat de Fundaţia – Societatea Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina. Prima ediție a ,,Praznicului obiceiurilor de iarnă” a fost organizată în anul 1997 la Torac, și a rămas o manifestare tradițională. Ani de-a rândul au participat cete și trupe de colindători, ansambluri, formații, cu colinde și obiceiuri de Crăciun, din țară și din România, aducând vestea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Având în vedere că astfel de manifestări se organizează în fiecare an în tot mai multe sate, şi faptul că grupurile de colindători din satele noastre româneşti participă şi la alte manifestări, torăcenii au reuşit să organizeze douăzeci și trei de ediţii în fiecare an, cu excepția anului trecut din cauza restricțiilor pandemice.
Ediţia a XXIII-a „Praznicului obiceiurilor de iarnă” a fost inaugurată de Todor Doru Ursu, directorul Institutului de Cultură a Românilor din Voivodina, care a salutat din inimă participanții şi bine-credincioşii prezenți. La manifestare s-au prezentat cu colinde tradiționale un grup de copii din Torac și corul bărbătesc al B.O.R. din Toracu Mare ,,Armonia”, condus de prof. George Jurca, răspândind în faţa celor prezenți vestea Naşterii Domnului. După terminarea evenimentului fiecare copil a primit pachețele cu dulciuri.


Florin RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 25 decembrie 2021– 1 ianuarie 2022