Graniţa va fi desfiinţată în anii 1872-1873, în situaţia în care nu se mai simţea nevoia unei astfel de unităţi teritorial-administrative, ca urmare a plecării garnizoanelor otomane din oraşele Serbiei, în anul 1867. În noile condiţii în care Monarhia nu mai avea graniţă comună cu Imperiul Otoman la Dunăre, existenţa Graniţei Militare Bănăţene, depăşită din punct de vedere militar, politic, organizatoric şi economic, a devenit de prisos. Teritoriul ei va fi încadrat, în urma desfiinţării, în partea ungurească a Monarhiei dualiste, mai concret, în cazul fostului Regiment Germano-Bănăţean, în comitatul Torontal.
Structura etnică a localităţilor din cadrul Regimentului era deosebit de pestriţă, ca urmare a colonizării diferitelor popoare în decursul secolului al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Curtea de la Viena era interesată de creşterea capacităţii de apărare a graniţelor înspre Imperiul Otoman, încercând ca prin aceste colonizări să stimuleze dezvoltarea economică a zonei, găsită într-o situaţie precară din acest punct de vedere. Prin creşterea numărului locuitorilor, în majoritate agricultori, au crescut considerabil şi suprafeţele de pământ arabil, răpit de la mlaştinile şi prediile foarte numeroase în zonă, iar prin colonizarea germanilor s-a stimulat dezvoltarea meşteşugăritului, a comerţului şi a altor ramuri economice.
Românii au fost aduşi din diferite părţi ale spaţiului etnic românesc, în special din Banatul răsăritean, dar şi din Oltenia şi Transilvania. Pe teritoriul Regimentului Germano-Bănăţean au fost înfiinţate mai multe localităţi româneşti noi, românii fiind totodată colonizaţi şi în localităţile deja existente, în care au convieţuit cu sârbii şi germanii.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 18 mai
