Sacrul, din milenara cultură țărănească, l-a transformat în crez artistic, prin exprimarea tradițiilor românești la nivelul scenei, într-un spectacol de ritualuri. Studiile liceale și artistice le-a urmat astfel: Liceul Nr. 2 (Pedagogic) din Caransebeș, Școala de Artă din Timișoara, apoi Facultatea de Jurnalism și Relații Publice a Universității „Spiru Haret” din București.
Prin concurs, devine solistă vocală la Ansamblul Profesionist de Cântece și Dansuri „Timișul” din Timișoara. În anul 1975, se căsătorește cu inginerul Ioan Tantu, de care divorțează în anul 1997. Pentru scurt timp, a fost solistă vocală la „Doina Banatului” din Caransebeș. La data de 16 aprilie 1982, îl naște pe fiul său, Tudor. În urma unui concurs artistic, devine cântăreață în corul Operei Române din Timișoara. În 1992, înființează „Clubul Artelor Balada” din New York, pe care îl conduce până în 2001. În paralel, devine corespondent al ziarului „Meridianul Românesc” din SUA, iar din an-ul 2006 colaborează și cu ziarul „Ziua USA” din New York. S-a implicat în acțiuni umanitare, în țară și în America, prin concerte oferite copiilor orfani sau celor cu afecțiuni de leucemie, precum și în numeroase concerte organizate în beneficiul comunității româno-americane, pentru con-servarea sau construirea lăcașurilor de cult ortodox pe teritoriul Americii.
Nu de mult, Lia Lungu a vizitat Biserica Ortodoxă Română din Alibunar, acolo unde a inter-pretat câteva pricesne. Despre legătura sa cu divinitatea aflăm:
„Fără îndoială, noi, pământenii, suntem «Scânteie Divină». Privind de la distanța anilor, con-cepțiile noastre de viață se schimbă, așa după cum ne schimbăm fizic. Întocmai evoluăm și în raportarea noastră la Dumnezeu. Eu am crescut într-o permanentă legătură cu Divinitatea. Părinții, bunicii mei, lumea satelor, oamenii între care am crescut erau credincioși în sensul cel mai pur: nu ieșeau din casă sau din curte fără să își facă cruce. Bunica mea, din Țara Hațegului – de unde este mama mea și unde m-am născut și eu – era meșteră de modele pentru covoare, «procovete» sau «macaturi», cum se numesc în diferite zone. Veneau la dânsa din toate satele împrejurimilor să le creeze modele. Îmi amintesc cum, înainte de a se așeza la «scris covorul» (pentru că mai întâi îl scria pe hârtie, cu felurite semne reprezentând modelul), se spăla din nou pe mâini, pe față și pe piept. Apoi se așeza în genunchi pentru rugăciune – rugăciune pe care o murmura și din care prindeam cuvinte despre «minte luminată, ceața ochilor spălată, gândul, mâna și țăruza, Maica Domnului să le mâne…».Trebuia să fii tare cuminte ca să poți sta cu ea în camera unde era răz-boiul de țesut și unde se făcea această rugăciune. Abia apoi începea desenul și țesutul unui mic covoraș, care reprezenta întregul model. Când modelul era terminat și femeile veneau să și-l ia, aduceau tot felul de produse: miere, ouă, o pasăre de curte vie, vin sau țuică, poame, grâu sau făină – toate acestea constituind plata.
Și toate acestea se întâmplau în decada anilor ’60.
Pe de altă parte, bunicul, dar și bunica, îmi povesteau despre marele Rege Decebal, despre Zamoxa (așa îi spuneau ei lui Zamolxes) și mergeam la cetățile dacice sau pe malul Streiului, sub a cărei matcă se afla comoara regelui și a dacilor! Așa am crescut. Deci, legătura mea cu Creatorul Suprem este dintotdeauna și mereu mai profundă.”
În presa româno-americană, a publicat, în cei 15 ani de activitate jurnalistică, sute de articole despre cultura românească, interviuri cu personalități culturale și politice, cu președinți de stat, dar și despre problemele oamenilor obișnuiți. A făcut parte din grupul de ziariști acreditați la Casa Albă cu prilejul întâlnirilor la nivel înalt.
Care sunt personalitățile cu care a realizat interviuri și ce a învățat din cariera de jurnalist, ne declară:
„În America, mi-am valorificat un talent pe care colegii mei de liceu mi-l prevăzuseră (pe lângă cel artistic), anume, cel al scrisului. Astfel, am început să public articole în presa româno-americană. Am lucrat pentru două ziare: «Meridianul Românesc» –«Micro Magazin» și «Ziua USA».
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 28 iunie 2025
