În cadrul bisericii baptiste, înmormântarea este o slujbă plină de speranță, centrată pe promisiunea vieții veșnice prin credința în Domnul Iisus Hristos. Spre deosebire de practica din biserica ortodoxă, unde se pune accent pe rânduielile tradiționale și pe rugăciuni pentru sufletul celui trecut din viață, în biserica baptistă accentul se pune pe mângâierea celor rămași, pe celebrarea vieții persoanei decedate și pe recunoștința adusă lui Dumnezeu. Mai multe despre aceste tradiții și obiceiuri am aflat de la Avram Dega, predicator al evangheliei al bisericii baptiste.
Seara de priveghi
În general, înaintea zilei înmormântării are loc o seară de priveghi. Aceasta este o întâlnire în care membrii familiei, prietenii și comunitatea se adună pentru a-și lua rămas-bun de la cel trecut din viață. În cadrul acestei seri se cântă cântări duhovnicești și ocazionale, care reflectă trecerea vremelnică a vieții pământești și speranța vieții veșnice în prezența lui Dumnezeu. Cântările sunt alese pentru a încuraja și a mângâia inimile celor prezenți, aducând în atenție dragostea și harul lui Dumnezeu.
De asemenea, în cadrul priveghiului se rostesc rugăciuni, însă aceste rugăciuni nu sunt pentru cel decedat, ca să primească mântuire – așa cum se întâmplă în biserica ortodoxă. În credința baptistă se consideră că destinul veșnic al unei persoane este pecetluit în momentul morții, iar mântuirea este oferită doar prin credința în Domnul Iisus Hristos, în timpul vieții. Rugăciunile rostite la priveghi sunt pentru mângâierea familiei îndurerate și a tuturor celor prezenți, dar și pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru viața celui decedat, mai ales dacă acesta a fost un credincios. Este un moment de recunoștință, nu de mijlocire pentru suflet.
Înmormântarea
Slujba de înmormântare, alături de priveghi, reprezintă un moment solemn și profund în cadrul comunităților de credință, unde se aduc înaintea lui Dumnezeu rugăciuni, se citește din Sfânta Scriptură și se transmit mesaje de mângâiere pentru cei rămași. Totuși, în această rânduială există diferențe semnificative în modul în care se raportează la cel decedat și la cei care rămân în urma sa.
Credința noastră, întemeiată pe învățăturile Scripturii, ne spune că mântuirea este un dar necondiționat al lui Dumnezeu, oferit prin credința în Iisus Hristos și lucrarea Sa de răscumpărare. Cel care a trăit în credință și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, urmând modelul lui Hristos, are siguranța mântuirii. Atunci când viața unui credincios se încheie, credem că sufletul său, care este de la Dumnezeu, se întoarce la Dumnezeu. Dacă acel suflet a fost răscumpărat și mântuit prin Hristos, el va fi împreună cu Domnul până la ziua revenirii Sale, când toți credincioșii așteaptă învierea.
De aceea, în slujba de înmormântare, la fel ca la priveghi, nu mijlocim pentru cel decedat, ci pentru cei rămași. Credem că starea sufletului unei persoane care a trecut din viață este deja hotărâtă prin relația sa cu Dumnezeu în timpul vieții. Slujba are rolul de a încuraja comunitatea să rămână în credință și de a chema pe toți la o viață trăită în ascultare de Dumnezeu. Rugăciunile sunt îndreptate către Dumnezeu pentru cei care suferă, ca aceștia să fie întăriți, călăuziți și să găsească pacea în Hristos.
În ceea ce privește unele simboluri și practici, cum ar fi folosirea lumânărilor, credem că ele nu sunt necesare, deoarece Hristos este Lumina noastră. El însuși a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8:12). Așadar, în prezența Lui, nu mai avem nevoie de altceva care să simbolizeze lumina.
Cât despre cruce, aceasta este recunoscută ca un simbol al creștinătății, dar nu i se atribuie o importanță mai mare decât învățăturile Scripturii. Crucea este, într-adevăr, un semn al jertfei lui Hristos, însă nu credem că ea are puteri proprii sau că ne ajută în mod direct. Este mai important să urmăm învățăturile Domnului și să trăim o viață în conformitate cu voia Lui.
Slujbele de priveghi și de înmormântare în cadrul bisericii baptiste subliniază adevărul mântuirii prin Iisus Hristos și importanța unei vieți trăite în ascultare de Dumnezeu. Prin cântări, rugăciuni și mesaje biblice, cei prezenți sunt încurajați să privească dincolo de durerea pierderii, spre promisiunea vieții veșnice și spre chemarea la o relație vie cu Dumnezeu. Astfel, chiar și în mijlocul tristeții, rămâne vie nădejdea că, prin Hristos, moartea este doar o trecere spre o existență eternă alături de Domnul.
Adriana PETROI
Articolul îl puteți citi în numărul 14 din 5 aprilie 2025
