Spiritualitate

La începutul secolului al XX-lea deja existau case de rugăciuni năzărinene

La începutul secolului al XX-lea deja existau case de rugăciuni năzărinene

Primele informații despre răspândirea confesiunii năzărinene la români apar în anul amintit în gazeta „Albina”, chiar înainte de despărțirea bisericească de la Satu Nou și formarea parohiei ortodoxe române în această localitate. Autorul anonim al articolului, evident locuitor al acestui sat, susține că „nazarenismul este lepra ce începe a se răspândi pe la noi” care „tulbură întreaga românime de aicea și deja căzură câteva suflete române victimă învățăturii antichristiane”.

Noua confesiune a fost răspândită de germanii din satul vecin Franzfeld, „care fac propaganda în Banat sub masca de lucrători de orologiu, toți credincioși de-ai lui Martin Luter”. De fapt, la Franzfeld au fost cunoscute și anterior anumite mișcări confesionale care au rămas consemnate în izvoarele scrise. Este cunoscut, astfel, cazul unui oarecare Kühfuss, care în 1810 a înființat o sectă, fapt care a alertat atât autoritățile bisericii romano-catolice, cât și pe reprezentanții autorităților civile.

În situația în care Granița Militară încă nu a fost desființată, influența germanilor din Franzfeld se simțea și din cauza că cele două localități aparțineau aceleași companii din cadrul Regimentului de graniță Germano-Bănățean nr. 12, cu sediul la Panciova. Dizolvarea Graniței a început chiar în acest an (1872), în care va avea loc și separarea bisericească dintre români și sârbi la Satu Nou și apariția noii confesiuni printre români. Se pare că Preotul Pavel Militariu a încercat să se opună răspândirii confesiunii năzărinene, primind sprijin și de la primarul comunal Matei Ortopan, care a stabilit „printr-o deciziune comunală un salariu bunișor pentru susținerea preotului nostru și așa stolele au scăzut”.

Prin urmare, se poate observa că una din principalele cauze ale apariției năzărenismului îl reprezentau stolele bisericești pe care credincioșii ortodocși trebuiau să le plătească pentru întreținerea preotului. Rezultatul acestei acțiuni a fost la început pozitiv, astfel că „unii dintre cei rătăciți au revenit pe calea adevărului, a adevărului învățăturii lui Cristos și astfel sperăm că nu se vor mai afla creștini slabi de credință care să treacă la nebunii de Nazareneni”. Pentru puțin timp însă, pentru că în urma despărțirii bisericești de la Satu Nou, noua confesiune continuă se prindă rădăcini. După despărțirea bisericească, autoritățile Bisericii Ortodoxe Române au fost informate despre răspândirea confesiunii năzărinene de către Preotul Pavel Militariu, care într-o scrisoare din 16 noiembrie 1872, adresată Episcopului Ioan Popasu, cere în numele comitetului parohial „stârpirea sectei numite Nasarineni, încuibată în comuna noastră”.

dr. Mircea Măran, istoric

Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 28 octombrie