La Vârșeț, versurile lui Eminescu au răsunat în 12 limbi ale lumii
Pe 15 ianuarie, de Ziua lui Mihai Eminescu și a Culturii Naționale Române, la Centrul ,,Millennium” din Vârșeț a avut loc cea de-a cincea ediție a manifestării muzical-literare și culturale „Medalion Eminescu 2026 – Porni Luceafărul”, un eveniment de excepție care a celebrat frumusețea poeziei și bogăția culturii române în context universal.
Evenimentul a fost organizat de Asociația ,,Românii Independenți din Serbia”, în colaborare cu Centrul Cultural Vârșeț și Consulatul General al României la Vârșeț, consolidând parteneriatul dintre instituțiile implicate în păstrarea și promovarea limbii, culturii și patrimoniului spiritual românesc în spațiul multicultural al Voivodinei.
La manifestare au participat aproximativ 80 de copii și tineri din Voivodina (soliști vocali, grupuri folclorice, grupuri vocale și recitatori), alături de invitați din România, precum și actori profesioniști ai Teatrului Național „Sterija” din Vârșeț, transformând evenimentul într-o veritabilă punte culturală între cele două țări și contribuind la promovarea și păstrarea culturii și limbii române în Serbia. Publicul a avut ocazia să asculte versurile lui Eminescu în 12 limbi – română, sârbă, engleză, chineză, greacă, ucraineană, franceză, germană, rusă, italiană, maghiară și latină – fapt care a făcut ca manifestarea să fie cu totul unică.
Scenografia a fost realizată de Asociația Femeilor „Valea Teiului” din Coștei, prin implicarea președintei, prof. Veronica Ștefan. Sala Centrului ,,Millennium” din Vârșeț a fost arhiplină, numeroși iubitori ai culturii urmărind spectacolul chiar și de pe coridoare.
La deschiderea manifestării au luat cuvântul oficialitățile și organizatorii, fiecare subliind importanța evenimentului pentru comunitatea românească din Serbia. Davor Stojković, directorul Centrului Cultural Vârșeț, le-a mulțumit organizatorilor, Dorinel Stan și Natalia Stan, pentru efortul depus an de an și i-a felicitat pe toți participanții, urându-le succes în continuare.
Dr. Dorinel Stan, președintele Asociației Românii Independenți din Serbia, a declarat că este o onoare să organizeze ediția jubiliară a evenimentului și a subliniat faptul că Ziua Culturii Naționale reprezintă identitatea și spiritul românesc. Totodată, a evidențiat unicitatea culturii românilor din Serbia și a menționat că, pentru prima dată, poeziile lui Eminescu sunt rostite în 12 limbi ale lumii, iar poemul „Luceafărul” este prezentat într-o dramatizare modernă, scenic-cinematografică, în limba sârbă – o premieră pentru comunitatea românească din Serbia și pentru publicul sârb.
Mihai Șerban, ministru plenipotențiar al Ambasadei României la Belgrad, a apreciat relevanța manifestării și a subliniat rolul lui Eminescu ca poet național și simbol al unității românilor, a cărui operă rămâne vie dincolo de timp și generații.
Dr. Traian Căcina, membru al Executivului Local responsabil pentru cultură și educație și vicepreședinte al CNMNRS, a evidențiat bogăția culturală a românilor și importanța promovării operei lui Eminescu. El a afirmat că prin astfel de manifestări, limba și cultura română continuă să fie prezente și valorizate în Serbia.
Ioan Ciama, președintele de onoare al Asociației „Drumul Iancu”, a subliniat dimensiunea universală a lui Eminescu, apreciindu-l ca poet genial, jurnalist, filosof și om politic, a cărui creație a marcat în mod remarcabil cultura românească. Cu acest prilej, Ioan Ciama a dăruit Asociației ,,Românii Independenţi din Serbia” volume din opera lui Eminescu.
Text și fotografii: Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 24 ianuarie 2026









