Corul de Copii „Carmina Felix”, inițiat și dirijat cu dăruire de profesoara Roxana Cinci, înființat în octombrie 2022 în cadrul Asociației „Banatic Art” din Vârșeț, coordonată de prof. Eugen Cinci, s-a impus rapid ca o prezență de referință în peisajul nostru cultural. Considerat cel mai frumos proiect artistic al românilor din Serbia, acest cor aduce în prim-plan nu doar frumusețea muzicii, ci și bucuria de a împărtăși arta cu cei din jur.
Fiecare apariție pe scenă reflectă talentul și pasiunea micilor artiști, fiind o dovadă clară a valorii muzicii în formarea lor. „Carmina Felix” a cucerit inimile publicului la fiecare spectacol, oferind o lecție valoroasă despre armonie, colaborare și dragostea pentru artă.
În această perioadă relativ scurtă de activitate, corul a avut numeroase apariții de succes. Un moment deosebit l-a constituit participarea, în luna mai 2023, la cea de-a a XII-a ediţie a Festivalului Internațional de Creație pentru Copii – Young Artist, organizată la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, unde micii artiști au cucerit Marele Premiu.
Pasiunea pentru muzică și dragostea față de copii ale profesoarei Roxana Cinci au stat la baza acestui proiect unic și valoros. După o sugestie inițială de a forma un cor pentru adulți, a prins contur o altă viziune: un cor dedicat exclusiv copiilor, bazat pe bucuria lor și pe energia inconfundabilă. „În urmă cu doi ani și jumătate, mi-am dorit să fac ceva special pentru copii, dar și pentru mine. Deși mi s-a sugerat să înființez un cor pentru adulți, am preferat să lucrez cu cei mici. Adulții sunt complicați. Cu copiii, însă, lucrurile sunt diferite – ei aduc energie, sinceritate și entuziasm”, povestește Roxana.
Primele preselecţii au reunit 20 de copii, care au acceptat să se alăture benevol corului. Deși la început exista un oarecare scepticism, implicarea și entuziasmul celor mici au transformat ideea într-o realitate frumoasă. „Vrând să pun bazele acestui proiect, a trebuit să merg din școală în școală, să organizez audiții și să explic ce îmi doresc să fac. Încă de la început, proiectul a beneficiat de sprijinul directorilor școlilor din Nicolinț, Petrovasâla, Vârșeț (Şcoala «Olga Petrov-Radišić»), Coștei, Sân-Mihai, Seleuș și, ulterior, Satu Nou. Le mulțumesc pentru susținerea acordată”, adaugă Roxana.
Astăzi, corul numără 36 de copii cu vârste între 7 și 15 ani. Printre membrii corului este și o fetiță care, deși a venit la preselecţie la doar 5 ani, s-a integrat perfect și continuă să cânte alături de ceilalți.
Prima apariție scenică a corului a avut loc în noiembrie 2022, la Festivalul Copiilor de la Zrenianin. În aceeași lună, corul a participat la Festivalul de Coruri „Te Deum Laudamus”. De atunci, corul şi-a continuat activitatea artistică prin participări de succes la evenimente precum „Colindele Neamului”, concertul de 1 Decembrie, Festivalul Copiilor de la Timișoara, evenimente la Arad și la edițiile Festivalului „Te Deum Laudamus” de la Vârşeţ şi Seghed, Ungaria.
S-au prezentat cu brio la ediția jubiliară a festivalului de la Seghed, desfășurată pe 18 și 19 octombrie 2024. Această ediţie a reunit aproximativ 20 de coruri din România, Ungaria și Serbia. Organizatorii au invitat toate corurile care au participat de-a lungul anilor, marcând astfel un eveniment de excepție. La Festivalul Copiilor „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, corul a obținut premiul I la edițiile din 2023 şi 2024. Repertoriul corului a început cu cântece precum „Priceasna”, pregătit pentru Festivalul „Te Deum Laudamus” de la Vârșeț, dar și „Iuiuiui bărdui, brădui” și „Coborâi din deal în vale”, interpretate cu succes la Festivalul Copiilor. Acestea au fost primele piese care au definit calea artistică a corului, marcând un început promițător.
Interlocutoarea noastră își amintește cu drag de emoțiile care au copleşit-o la prima apariție scenică: „A fost mai mult decât m-am așteptat, chiar mai bine decât îmi imaginam. Întotdeauna reușim să ne mobilizăm cu toții pe scenă – și eu, și copiii. Această mobilizare a existat încă de la început, de la prima noastră apariție. Sunt convinsă că vom continua să evoluăm frumos.”.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 21 decembrie