Îmi amintesc bine clipa în care prietena mea din Torac, Mihaela – devenită între timp noră a satului Petrovasâla – mi-a mărturisit, cu emoție în glas, că poartă în pântece o fetiță. „O va chema Andrea”, mi-a spus. Și nu știu de ce, dar în acea secundă am simțit că pruncul acela va fi de o frumusețe rară. Poate pentru că părinții ei sunt oameni frumoși la chip și la suflet, poate pentru că am observat mereu că fetele care poartă acest nume au o strălucire aparte.
Presimțirea nu m-a înșelat. Andrea a crescut sub ochii noștri asemenea unui boboc care, atins de soare, înflorește văzând cu ochii. Astăzi, ea pare să adune în zâmbetul ei toată lumina locului. Petrovasâla are în Andrea Giugea nu doar o tânără frumoasă și talentată, ci și o prezență vie, activă, cu o energie molipsitoare, capabilă să transforme fiecare apariție într-o poveste și fiecare clipă într-o amintire.
Născută la 4 decembrie 2008, Andrea a venit pe lume cu o vibrație aparte, ca și cum ar fi știut că destinul îi va fi presărat cu scenă, aplauze și împliniri. O cunosc din leagăn și am avut ocazia să o văd cum crește – de la pașii mici, nesiguri, ai copilăriei, până la pașii fermi și siguri ai dansatoarei care urcă astăzi pe scenă cu fruntea sus și privirea senină. Dacă ar fi să o definesc într-un singur cuvânt, acela ar fi „lumină”. Pentru că Andrea nu pășește pur și simplu într-o încăpere – ea o umple de viață.
Între balet și folclor – drumul spre sine
Ca multe fetițe, la început visa la balet. La doar șapte ani s-a înscris la cursuri, atrasă de grația și delicatețea mișcărilor. Deși inițial nu a vrut să meargă la folclor, a descoperit ulterior că acolo îi bate inima cu adevărat.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 7 martie 2026
