O lecție de dăruire și continuitate culturală, scrisă în vers și cântec de copii

Duminică, 4 mai, localitatea Straja a devenit locul unde copilăria și cultura românească s-au întâlnit sub semnul primăverii, al folclorului românesc și al versului eternului Eminescu. Într-un peisaj de poveste, încărcat de tradiție și emoție, glasurile copiilor au adus bucurie în inimile numerosului public, iar versurile eminesciene – rostite de cei mai tineri – au redat sensul unei identități vii, transmise cu încredere spre viitor.

Festivalul „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ajuns la cea de-a IV-a ediție, a reunit copii și tineri români din Voivodina cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, într-o amplă manifestare artistică și educativă, organizată la cel mai înalt nivel artistic de către Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS), în colaborare cu Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu” din Straja și Consulatul General al României la Vârșeț. Ediția din acest an a fost sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Primăria orașului Vârșeț, Consiliul Naţional al Minorității Naționale Române, Casa de Presă și Editură „Libertatea“ din Panciova, Radio Televiziunea Voivodinei, revista „Glasul Cerbiciei” și Radio Novi Sad.

Evenimentul a fost coordonat, cu multă dăruire, de Natalia Stan, profesor de limba română, care a deschis această filă de poveste prin următoarele cuvinte:
„Aici, în mijlocul unei comunități calde și primitoare, glasurile cristaline ale copiilor se împletesc cu versurile marelui poet Mihai Eminescu, într-o adevărată sărbătoare a culturii, a limbii române și a renașterii spirituale. Straja devine, pentru o zi, capitala sufletului românesc din Serbia – un loc unde primăvara nu înflorește doar în natură, ci și în inimile tuturor.
Bine ați venit la primăvara românească cu dor de Eminescu și la sărbătoarea copiilor, organizată în localitatea Straja.”
Juriul festivalului, format din șapte personalități marcante din domeniul culturii, artei și educației, reprezentând instituții prestigioase din Serbia și România, a fost prezidat de prof. univ. dr. Virginia Popović din Novi Sad, președinta Societății de Limba Română din Voivodina. Din juriu au mai făcut parte și: Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România (Arad); Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova; Ionel Cugia, actor profesionist la Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț; Florica Nicoli, interpretă de muzică populară din Timișoara; prof. Veronica Ștefan, președinta Asociației „Valea Teiului” din Coștei și Viorel Cioloca, scriitor și poet din Timișoara.

Tot în cadrul festivalului, în fața Căminului Cultural din Straja a fost amenajat un stand expozițional, unde mai multe asociații de femei din Straja, Vlaicovăț, Coștei („Valea Teiului”) și Mesici („La gură de ogășel”) și-au prezentat creațiile tradiționale. Vizitatorii au avut ocazia să admire costume populare românești, obiecte vechi de uz gospodăresc, țesături, broderii manuale, precum și prăjituri de casă pregătite după rețete transmise din generație în generație. Atmosfera a fost completată de expoziția de pictură semnată de artistul Viorel Nicolaievici, și tânărul Emanuel Grivei. Festivalul a fost prezentat de Virginia Muncian, după un scenariu realizat de prof. Natalia Stan.
Evenimentul a fost binecuvântat de părintele vicar Moise Ianeș care, în calitate de reprezentant al Episcopiei Dacia Felix, a transmis mesajul Preasfințitului Episcop Ieronim. Din cuvântul Preasfinției Sale, desprindem următoarele: „Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ne putem bucura de darurile primăverii din anul acesta, 2025 după Hristos. Primăvara este anotimpul în care, după somnul de iarnă, natura întreagă se trezește la o viață nouă – totul înverzește, înflorește și se înnoiește. Este aceasta un îndemn pentru noi, oamenii, de a ne trezi și noi la o viață nouă, de a ne înnoi duhovnicește, ca și creștini români de pe meleagurile Banatului sârbesc, ascultând și trăind Duhul Evangheliei lui Hristos, Domnul Izbăvitorul și Mântuitorul întregii omeniri.”

Prof. Natalia Stan a dat citire mesajului transmis de Anca Corfu, consulul general al României la Vârșeț, care a salutat cu căldură organizarea festivalului: „Îmi face o deosebită bucurie să constat că această manifestare de tradiție și de mare amploare, care reunește an de an elevi din școlile cu predare în limba română din Republica Serbia, a devenit un eveniment de referință pentru comunitatea românească de aici. Apreciez în mod special angajamentul și implicarea substanțială a cadrelor didactice în pregătirea elevilor și le doresc mult succes acestor minunați copii”. Totodată, Anca Corfu a transmis cuvinte de apreciere și recunoștință organizatorilor, Asociației „Românii Independenți din Serbia”, care face posibilă această frumoasă celebrare a limbii române și a spiritului românesc.
Cuvinte elogioase la adresa organizatorilor, respectiv mesaje de încurajare și apreciere pentru copii, a adresat și Viorel Dolha din Arad, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România și din jurul României.
Stevan Mihailov, vicepreședintele și coordonatorul Departamentului de Informare al Consiliului Național al Minorității Naționale Române, a subliniat importanța unor astfel de evenimente în păstrarea identității românești. El a felicitat organizatorii și cadrele didactice pentru implicare, exprimându-și totodată admirația pentru talentul și entuziasmul copiilor participanți: „Adresez sincere felicitări Asociației «Românii Independenți din Serbia», care, iată, ne-a obișnuit să adune laolaltă activiști culturali din toate localitățile românești din Voivodina. Fiecare eveniment românesc este de o importanță majoră pentru comunitatea noastră. Doresc să felicit și gazdele pentru implicare, în mod special pe domnul primar Ionel Omoran pentru sprijinul acordat, precum și membrii societății culturale locale, care obțin rezultate remarcabile la diverse competiții.

Felicit, de asemenea, cadrele didactice și, nu în ultimul rând, toți copiii participanți. Le doresc mult succes în continuare!”
Ionel Omoran, primarul localității Straja, a transmis următorul salut: „În numele meu și al Comunității Locale, pot să vă spun: «Hristos a înviat!». Bine ați venit la Straja. Nu vreau să lungesc, copiii sunt foarte nerăbdători să înceapă festivalul.”

Text și fotografii: Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 10 mai 2025