Aceste versuri, inscripționate la intrarea în mausoleul Taj Mahal, sunt atribuite, pare-se, constructorului său, șahul Jahan. Am visat o viață întreagă să călătoresc în India pentru a vizita această construcție magnifică, simbol al devotamentului și iubirii.
Când, după un sfert de secol, dorința mi s-a împlinit în sfârșit, ziua aceea s-a transformat într-o dezamăgire. S-a dovedit că, din greșeală, am ales pentru vizita mea Ziua Națională a Indiei (26 ianuarie), când intrarea este gratuită pentru toți cetățenii și turiștii. Ceea ce în alte părți ale lumii ar fi fost o veste bună (intrare gratuită), în India generează, din păcate, un haos greu de descris. În acea dimineață de ianuarie, oferta tentantă de a vizita acest mausoleu fără a plăti a atras o mulțime uriașă. Înghesuită unii în alții la poarta principală a mausoleului Darwaza-i-Rauza, în doar câteva clipe mulțimea s-a transformat într-un val de oameni. Fiecare împingea pe fiecare. Ținându-mi strâns geanta, în care aveam documentele și toți banii aduși pentru călătorie, am reușit cumva să scap. În acea busculadă se auzeau strigăte. Unii și-au pierdut pantofii, iar o femeie își căuta disperată copilul. Nu așa îmi imaginasem ziua pe care o așteptasem atât de mult.
Din fericire pentru mine, m-a observat un paznic, care, probabil pentru că eram străină, m-a lăsat să intru pe o alee închisă cu o frânghie pentru ceilalți vizitatori. Mi s-a spus că pot să mă plimb liber pe acolo, dar că, dacă vreau să intru în mausoleu, trebuie să stau la coada lungă de kilometri, cu un timp de așteptare estimat la șase ore. Desigur, acest lucru nu era o opțiune, mai ales că oamenii de la coadă erau împrejmuiți și se călcau unii pe alții la fluierul paznicilor când rândul avansa. Am filmat totul cu telefonul meu mobil și, îndepărtându-mă de mulțime, m-am așezat pe o bancă pentru a mă liniști și a mă odihni. Inima îmi bătea ca după un maraton. În acel moment am realizat pericolul în care mă aflasem din neatenție. Deși în jur erau soldați și jandarmi, nu m-am simțit în siguranță. Mi-am dat seama cât de curajoasă eram pentru că pornisem singură în această călătorie.
Îmi pare rău că povestea mea despre Taj Mahal va fi diferită de alte relatări de călătorie. Aleea de acces către această clădire, pentru care străbătusem jumătate de lume, părea neîngrijită: canalele lungi de apă, straturile simetrice de flori și fântânile în stil Mughal necesitau o întreținere mai bună. În acea după-amiază, am împărtășit dezamăgirea mea cu ghidul meu, Abid Khan, care, în semn de bunăvoință pentru că venisem de atât de departe, s-a oferit să revină a doua zi dimineață devreme, pentru ca să pot vedea în sfârșit interiorul construcției care a pus orașul său natal, Agra, pe harta turismului mondial.
Senka D. PAVLOVIĆ ČOTRIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 28 iunie 2025
