În Aula sediului Academiei Române – filiala Timișoara, în data de 26 septembrie, a avut loc ședința inaugurală și sesiunile de lucru ale celei de-a XVI-a ediții a Congresului Internațional de Istorie a Presei, cu tema „Catedra și publicațiile sale: Presa instituțiilor educației, instrucției și formării profesionale”. Această manifestare științifică a avut loc în capitala Banatului până pe data de 28 septembrie și a fost organizată de Asociația Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu diverse instituții culturale din Timișoara, inclusiv cu Casa de Presa si Editura ,,Libertatea” din Panciova.
În cadrul evenimentului, s-au reunit numeroși participanți, inclusiv academicieni, profesori universitari, cercetători specializați în istoria presei și comunicare, precum și jurnaliști din peste 30 de orașe din România, Serbia și Republica Moldova, pentru a discuta aspectele legate de istoria publicațiilor studențești din cele trei țări și impactul acestora asupra dezvoltării centrelor universitare și a studenților.
Ședința inaugurală, moderată de către conf. dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române, filiala Timișoara, a debutat cu cuvinte de bun venit din partea acad. Dan Dubină, președintele filialei Timișoara a Academiei Române, și a conf. dr. Cătălin Negoiță, președintele ARIP. Acesta din urmă a subliniat importanța continuării activității asociației în ciuda provocărilor cotidiene, și a evidențiat rolul său în a face domeniul interdisciplinar al istoriei presei mai accesibil și interesant pentru profesioniști din diverse domenii.
În timpul ședinței inaugurale, conf. dr. Răduț Bîlbîie a prezentat cele mai recente numere ale Revistei Române de Istorie a Presei, iar prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române, a prezentat ediția a doua a volumului „O Istorie a Banatului. Compendiu”, publicată la Editura „Școala Andreiană” în 2023.
Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 7 octombrie