Eveniment

Aspecte din poezia românească și presa din exil

Aspecte din poezia românească și presa din exil

Cea de-a XVI-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei s-a desfășurat în perioada 26-28 septembrie. După ziua inaugurală, care a avut loc la Academia Română – Filiala Timișoara, congresul a continuat, pe 27 septembrie, la sediul Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova. Evenimentul a reunit academicieni, profesori universitari, cercetători în domeniul istoriei presei și al comunicării, precum și jurnaliști din Republica Serbia, România și Republica Moldova.

În cuvântul de salut, directorul Casei de Presă şi Editură „Libertatea”, Mariana Stratulat, a mulțumit profesorului dr. Ioan David pentru invitația de a fi parteneri la Congresul Internațional de Istorie a Presei și le-a urat tuturor bun venit la sediul Casei de Presă şi Editură „Libertatea”, care este „un templu al culturii și spiritualității românești de pe aceste meleaguri”. Apoi, dânsa a prezentat publicațiile ce apar sub egida „Libertăţii”.

Mai multe detalii despre săptămânalul „Libertatea” a prezentat dr. Valentin Mic, director adjunct al Casei de Presă şi Editură „Libertatea” și redactor responsabil al săptămânalului amintit. Dânsul a amintit că de la înființare până astăzi săptămânalul „Libertatea” a trecut prin multe schimbări şi că acest proces nu s-a încheiat. Conform spuselor sale, faptul că la săptămânalul „Libertatea” lucrează jurnaliști tineri este o dovadă că acesta are un viitor.

Evenimentul a fost moderat de către prof. dr. Ioan David. Prima expunere din cadrul congresului a fost a academicianului Ion Pop, care a prezentat antologia „Poezia românească după 1945”. Este vorba despre cea mai mare antologie de poezie românească, ce cuprinde poeți din regiuni diferite, selectați de către academicianul amintit. Dânsul a vorbit despre poezia şi poeţii din perioada cuprinsă în antologie (1945-2015). Conform spuselor academicianului Ion Pop, ideea întocmirii acestei antologiei era de a crea o unitate poetică.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 7 octombrie