Recent am vizitat cooperativa agricolă „D.O.O. Lokve” din Sân-Mihai și am discutat cu Vasa Todoran, șef de producție.
În momentul redactării acestui articol, unii agricultori au început deja să recolteze floarea-soarelui. Care este situația în localitatea Sân-Mihai și la cooperativa agricolă „D.O.O. Lokve”?
La cooperativă nu am început încă recoltarea. Am avut o încercare, cu combina, pe 18–19 august, dar umezeala era de 15,5%. Am constatat că mai trebuie câteva zile pentru ca plantele să se coacă pentru a le putea recolta. Unii dintre localnici au început deja să recolteze floarea-soarelui, însă recolta este destul de mică, între 1.100 și 1.500 kg la iugăr (cea mai bună producție). Unele soiuri, pe anumite tipuri de sol, s-au copt mai repede și aveau umiditatea de 9–10%, așa că au recoltat-o. Încă nu a început recoltarea propriu-zisă, dar cred că zilele acestea se va face.
Am văzut că pe unele parcele floarea-soarelui s-a copt mai devreme. Ce aspect a avut cultura pe aceste parcele, comparativ cu restul suprafețelor?
Recolta nu va fi mai mare decât aceasta. Poate că va fi puţin mai mare pe câteva parcele, dar peste 1.500 kg la iugăr nu cred că va fi. Într-adevăr, parcelele care se coc mai devreme sunt de obicei mai slabe și producția este mai mică. În general, din cauza căldurilor mari, cultura nu a avut condiții să se dezvolte. S-a copt repede. Mai mult au dăunat temperaturile ridicate decât seceta, pentru că floarea-soarelui nu are nevoie de atâta apă precum soia sau porumbul. Vom vedea ce recoltă vor da și celelalte parcele, dar părerea mea este că mare lucru nu va fi.
Această plantă se numește floarea-soarelui, dar de data aceasta soarele parcă i-a dăunat.
Așa este, soarele a cam dăunat culturii. Totuși, parcelele cu floarea-soarelui nu au fost afectate atât de mult ca cele cu soia și porumb. Din cauza temperaturilor ridicate nu a fost suficientă umiditate ca să se dezvolte planta. Toate acestea la un loc au dus la o producție mică.
Cât timp a trecut fără ploaie?
După evidența mea, în luna iulie nu a plouat deloc. A plouat în iunie. Iulie a fost o lună complet secetoasă, cu temperaturi de 35, 38, chiar 40 de grade, zi după zi.
În iunie cum a fost?
A plouat vreo trei zile, dar solul era atât de uscat încât ploile aproape că nu şi-au făcut efectul.
Daniela BAKIĆ SCUMPIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 6 septembrie 2025