Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț a sărbătorit 78 de ani de existență. Cu această ocazie a fost prezentat spectacolul „Atmosfera”, montat în cadrul proiectului „Banatul din Europa”, inițiat de dramaturgii Nikola Stanišić din Vârșeț, Andrei Ursu din Timișoara și Anna Varsanyl din Seghedin.
Spectacolul a fost prezentat de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Teatrul Național din Seghedin și Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț. Roxana Ionescu a realizat scenografia, iar Horea Crișovan muzica. În acest spectacol joacă actorii Ana Marina Cojocaru, Anna Maria Szilagyl, Tamas Retfalvi, Monica Boldovină Bugle, Tamara Tamci Toškić, Doru Iosif și Bogdan Spiridon.
Pe lângă un număr mare de iubitori de teatru, la acest spectacol au fost prezenţi și dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț responsabil pentru cultură, Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României la Vârșeț și Snežana Udicki, directoarea Teatrului din Vârșeț.
În acest spectacol, artiștii din România, Ungaria și Serbia au prezentat pe scena din Vârșeț trei povești. Spectacolul s-a desfășurat în trei limbi: română, sârbă și maghiară. Numitorii comuni ai celor trei poveşti sunt: regiunea, viziunea asupra vieţii, experiența creaţiei și firul emoțional ales pentru a arăta relațiile dintre oamenii foarte apropiați. Aceste relații vor schimba viețile lor.
Vasile PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie