Sărbătoarea creștină a Crăciunului are o complexitate ieșită din comun și este împodobită nu numai cu sensurile sale genuine, ci și cu multe tradiții și cutume adăugate și îmbogățite mereu de-a lungul timpului. Copiii și majoritatea maturilor asociază sărbătoarea cu venirea Moșului aducător de daruri și însoțit de ucenici, de reni ori de alte animale. În esență, însă, Crăciunul înseamnă Nașterea Mântuitorului, a Fiului lui Dumnezeu trimis pe pământ de Dumnezeu.
Impresia generală că Moș Crăciun este împărțitor de daruri are la origine o tradiție târzie, rezultată dintr-o contaminare cu Sfântul Nicolae, generosul anonim, sau cu obiceiul mai nou al împodobirii bradului, cu mâncărurile alese de după încheierea postului și cu alte jocuri și jucării pline de harul și farmecul copilăresc, cum ar fi spus Ion Creangă. Dar sintagma „Moș Crăciun”, ca denumire, deși sensurile sale s-au schimbat pentru opinia publică, are rădăcini vechi, în Antichitate și înseamnă „Nașterea Pruncului Hristos”. ¬Cuvântul „moș”, provenit din fondul autohton, avea inițial sens de „mlădiță”, „lăstar”, „începător” sau „moștenitor”. Moașa era cea care moșea, adică scotea în lume „moșul” sau noua făptură, aducătoare de încredere și de speranță.
Podul Înalt, surpriza pe care Dumnezeu le-a făcut-o turcilor după Crăciunul anului 1474
Crăciunul a fost întotdeauna pentru creștini o ocazie de ¬bucurie, în ideea primenirii lumii, a mântuirii oamenilor de păcate și a izbăvirii lor întru pregătirea vieții celei adevărate. De aceea, de circa două milenii, oamenii sărbătoresc Crăciunul în orice împrejurări, la bine și la rău. Și totuși, au fost adesea în istoria românilor Crăciunuri întunecate și chiar îndoliate, care au păstrat cu greu speranța. Am avut ani de calamități naturale, de molime ucigătoare, de invazii ale lăcustelor, de foamete și de frig. De exemplu, în iarna anului 1474-1475, contrar obiceiului care cerea purtarea războaielor de primăvara până toamna, oștile otomane se îndreptau spre ¬Moldova lui Ștefan cel Mare.
Acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 17 decembrie
