Pe lângă însăşi procesul de separare în comunele mixte, au mai fost de rezolvat şi o serie de alte probleme, chiar şi în localităţile cu populaţie omogenă.
Una din consecinţele pozitive ale separării bisericeşti pentru preoţimea română a fost reîntoarcerea unora dintre preoţi la vechile nume de familie, renunţând la cele impuse de ierarhia de la Sremski Karlovci. Amintim cazul preoţilor din familia Neagoe din Sân-Ianăş (din care, de altfel, provine şi cunoscutul om de cultură, dascăl şi autor al calendarelor cu caractere latine – Ştefan Popovici Neagoe).
Anume, preoţii Ioan Popovici din Sân-Ianăş şi Vichentie Popovici din Srediştea Mică au cerut întoarcerea la vechiul lor „conume familiariu” – Neagoe. În legătură cu această cerere, episcopul Popasu îl însărcinează pe protopopul Nicolae Tincu Velia „a provoca pre susnumiţii preoţi ca denşii să alăture petiţiunei presante şi estrase din matricolulu botezaţilor, căci numai deca se va fi petrecut şi în matricule conumele loru celu impusu Popoviciu va fi de lipsa sa se cera concesiune de la inaltele locuri spre delaturarea lui”. Din documentele bisericeşti din anii următori (cu toate că nu am găsit documentul oficial prin care se confirmă aceasta), ne dăm seama că revendicarea celor doi preoţi s-a terminat cu succes, aceştia revenind la numele de familie Neagoe.
Nici în oraşele Banatului sârbesc situaţia nu se deosebea esenţial de cea de la sate. Vârşeţul a fost din timpuri străvechi un mediu urban cu o numeroasă populaţie românească, care convieţuia cu coreligionarii sârbi şi în care separarea bisericească va rezulta cu înfiinţarea parohiei ortodoxe române la începutul secolului al XX-lea. La Panciova, un alt important centru urban al Banatului sârbesc, întâlnim o numeroasă populaţie românească încă din secolul al XVIII-lea, care, asemănător celei din Vârşeţ în secolele XVIII-XIX, a fost expusă unei asimilări puternice. Chiar nici înfiinţarea parohiei ortodoxe române la 1899 nu a putut măcar încetini acest proces.
După cum afirma corespondentul ,,Tribunei” din Arad, în urma înfiinţării parohiei şi a problemelor existente în relaţiile între intelectualitatea locală, „numărul românilor, dintre care majoritatea e deja sârbizată, încă e destul de mare, (…) în urma mai multor crize, de cari în ultimii ani parochia noastră a fost părtaşă, simţul naţional al românilor de aici, încă nesârbizaţi, a început din nou a degenera”, pentru că „ani de zile pe nici un teren nu s-a făcut nimic, nu s-a dat vreun semn de viaţă, fie aceasta oricât de palidă…” .
Dr. Mircea Măran,
istoric
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 1 iulie
