Viața aceasta este trecătoare și credința noastră creștină ne spune foarte clar că dacă ierți și ție ți se va ierta. Tocmai de aceea trebuie să cerem iertare celui ce, poate cu voie sau fără voie, i-am greşit şi în același timp, să iertăm pe acela ce ne-a greşit nouă.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit frecvent despre iertare, toate pildele și minunile Sale având drept concluzie iertarea, iertarea pe care o primim fie de la Dumnezeu, fie o primim sau o dăm semenilor noștri. Orice gest, vorbă sau clevetire şi cel mai mic semn de îndoială ne pot face vinovaţi în faţa semenilor noştri. Nu că am fi vinovaţi cu adevărat, ci pentru că am exersat toată viaţa în sensul de a ne crede vinovaţi. De cum începem să gândim, din primele lecţii de şcoală, cei din jur încep să ne înveţe că suntem vinovaţi pentru multe lucruri care se întâmplă în jurul nostru.
De aici, numeroasele observații: să nu faci asta sau cealaltă, să fii cuminte, să nu strigi, să nu, să nu… Aceasta pentru că şi cei mari la rândul lor, au făcut acest exerciţiu, că şi pe ei i-a învăţat alţii acest teribil sentiment al vinovăţiei. Tu nu ştii ce se întâmplă în sufletul tău, dar cu timpul ajungi să te simţi vinovat şi dacă ai atins din greşeală pe cineva în aglomeraţie. Ajungi să porţi stigmatul vinovăţiei în sânge, să mergi pe stradă, convins de faptul că eşti vinovat şi înfricoşat la gândul că şi ceilalţi ar putea afla într-o zi ce vinovat eşti.
Din pricina vinovăţiei noastre ascunse, ne-am obişnuit să-i judecăm pe alţii, să-i facem vinovaţi, pentru ca sufletul nostru să se despovăreze măcar pentru o clipă de greutatea ce-l apasă ca un jug greu.
Dumnezeu a ştiut ce se petrece în sufletul omului împovărat de gânduri negre şi i-a lăsat un instrument ce poate fi un soi de purificator, ce are darul de a descărca tensiunea emoţională care se aşterne peste mintea omului ca praful gros pe obiectele din jur. Acest instrument este iertarea, ce te face blând şi bun cu tine însuţi şi cu cei din jur. Sufletul uşurat prin iertare este ca o casă nouă cu ferestre curate, în care vin să locuiască îngerii lui Dumnezeu. Doar cel ce poate ierta poate iubi și cel ce iubeşte poate înţelege. Fără iertare te aşezi singur în rândurile călăilor care L-au răstignit pe Iisus şi tot de unul singur te aşezi în rândul vinovaţilor.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 12 octombrie
