Iconostasul pictat de Constantin Daniel, cel mai valoros element al bisericii

Preotul Paroh Moise Lința, din Uzdin, ne-a împărtășit povestea acestei biserici impresionante. De la arhitectura sa unică până la tradițiile păstrate de-a lungul secolelor, fiecare detaliu are o semnificație profundă. Preotul ne-a explicat, cu cuvinte pline de înțelepciune și istorie, bogăția spirituală și culturală a acestui loc sfânt.

Biserica din Uzdin a fost finalizată și sfințită în anul 1801. Stilul arhitectural al bisericii este baroc, la fel ca și toate bisericile din Banatul istoric. Cel mai valoros element al acestei biserici este iconostasul, pictat de Constantin Daniel între anii 1833-1836, singura biserică românească pe care a pictat-o. Tot acestui pictor îi aparțin și tronul arhieresc, tronul Maicii Domnului și mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Nu este cel mai mare iconostas pictat de Constantin Daniel, dar are cel mai mare număr de icoane – 76 de icoane în format mai mic. Specificul acestui iconostas este că, în semicercul de sus, sunt prezentate scene din Vechiul Testament și proorocii”, a menționat părintele.

Bolta, partea de sus a bisericii, și cele patru casete aparțin pictorilor academici din România, Ioan Zaicu și Filip Matei, și au fost pictate între anii 1906-1910. Tot în acea perioadă au înlocuit gardul de lemn cu unul din fier forjat. Acest gard a fost sfințit de primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 41 din 12 octombrie