De această dată îl prezentăm pe Ivo Gamboa Molina din Chile, în vârstă de 30 de ani, care, actualmente, este asistent social. Lucrează într-un birou local din comuna unde a copilărit, un birou care se ocupă de protejarea și promovarea drepturilor copiilor: minorilor și adolescenților, conform Convenției privind drepturile copilului. Dar, cel mai mare hobby al său îl reprezintă plantele din propria grădină și cele de colecție pe care le are în ghivece, fie primite cadou, fie găsite pe stradă sau obținute prin schimb. Acestea au devenit acum parte din viața lui, fără de care nimic nu ar mai avea sens. De asemenea, interlocutorul nostru mărturisește că adoră pisicile și că plantele sunt cele care ajută cel mai mult în lupta împotriva depresiei.
Să-i cunoaștem povestea:
-Aș putea începe spunând că am avut plante aproape toată viața mea. Casa în care am crescut fusese, mai întâi, a bunicilor mei, înainte de a fi a mamei mele. Întotdeauna a existat o grădină plină cu multe plante, chiar și atunci când predominau perioade de secetă. Tot timpul, mi-au plăcut mult aceste plante. Apoi, când m-am mutat pentru prima dată singur, am început să fac ghivece cu butași de plante primite de la mama și bunica mea. Mai târziu, pe la 20 de ani, a devenit aproape un obicei și a început să îmi dăruiască și tatăl meu, care este grădinar și are propria colecție de suculente și multe alte plante frumoase. Cu cele oferite de la ei și cu cele pe care le cumpăram eu, am început să merg la pepiniere și în locuri unde se vindeau plante și îmi cumpăram până am ajuns să am toate cele pe care le am acum. De asemenea, am mai luat câțiva butași găsiți pe stradă, din aceia care ieșeau prin gardurile caselor, și așa, mi-am construit grădina mea.
Una dintre primele plante pe care le-am avut se numește sporul casei sau impatiens, iar cele din semințele pe care mi le-a dăruit bunica mea au fost zinniile, adică cârciumăresele, cum se cunosc în limbajul autohton. Acestea ar fi printre primele plante cu care am pășit în minunata lor lume. În prezent, am multe specii de plante, dar nu aș putea să vă spun câte exact, pentru că nu sunt foarte bun la memorarea denumirilor, mai ales cele științifice. Eu sunt genul care vede o plantă, îi place și o cumpără. Dacă văd că cineva o are, îi cer butași, sau dacă o găsesc ieșind printr-un gard, mai iau câte un lăstar de acolo fără permisiune. Voi enumera câteva plante pe care le dețin, cum ar fi: limba soacrei sau sansevieria, filodendron, monstera, begonia, trandafiri, crini, salvia, lavanda, mușcate etc.
Îmi plac foarte mult mușcatele din cauza faptului că sunt niște plante comune, foarte rezistente și înfloresc pe tot parcursul anului. Dar, pentru mine, o problemă este lipsa apei. Aici, unde locuiesc eu, este foarte cald și nu dispunem de multă apă pentru udat, doar de cea din canalul de irigații, pe care o folosesc cam o dată pe săptămână. De aceea, afară am plante care nu necesită atât de multă apă; de exemplu, nu-mi plac hortensiile, pentru că au nevoie de foarte multă apă, iar aici nu am apă atât de des. Cum zona este una de secetă, noi nu udăm cu apă de la robinet, adică cu apă potabilă, ci doar cu apa menționată, care nu este pentru consum.
Plantele mele favorite.
Ca fiecare iubitor de plante, am și eu favoritele mele, dar acest lucru se schimbă din an în an, cum apar altele mai interesante, cele favorite își pierd locul. Acum câțiva ani, favorita mea era Syngonium cu frunzele roz, iar în acest moment, favoriții mei sunt crinii colorați. Am de diferite culori, cum ar fi: albi, violet și galbeni. Precum știți, aceste plante înfloresc o singură dată pe an, apoi își arată frumusețea în grădina mea pentru puține zile, iar pe urmă rămâne doar tulpina cu frunzele verzi, care și așa sunt frumoase, până se ofilesc complet.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 17 ianuarie 2026
