Pavel P. Filip a fost un mare cărturar al Toracului și o personalitate de vârf a culturii și spiritualității românilor din Voivodina. S-a născut la Torac în anul 1938. Pavel a fost un bun mânuitor al condeiului. A fondat revista locală „Cuvânt românesc torăcean”, pe care a condus-o cu destoinicie și dragoste timp de 20 de ani. A făcut parte din redacția revistei „Floare de latinitate” a CNR. Împreună cu Costa Roșu a publicat monografia satului natal Torac, „Begheiți (Torac), pagini din trecut și de azi”, și mai cu seamă „Toracul de lângă Timișel”, la care a ținut foarte mult.
Valoroasele materiale, bine documentate, vor rămâne printre cele mai importante scrieri despre satul de pe Bega. O altă lucrare, „Amintirile ulmului”, scrisă în anul 1997, a apărut la editura „Tibiscus” din Uzdin, iar doi ani mai târziu, la editura „Danubius” din București, „Pagini istoric-culturale și sportive ale Toracului”. Pe lângă periodicul al Comunității Românilor din Serbia, filiala Torac, Pavel P. Filip mai edita „Vocea Bisericii”, „Strălume” și „Săcălazul strămoșesc”, precum și duplexul „Săcălaz-Torac”, periodic al Săcălazului și al torăcenilor, fondatori fiind Pavel P. Filip și Ștefan Tomoiagă.
Versuri de zbucium sufletesc
În anul 2000, împreună cu fiica Teodora Ileana, a publicat la editura „Tibiscus” cartea „Toracul în poezie”. A urmat și ultima lui carte, pe care a semnat-o „Veghea o cruce”.
A colaborat și la săptămânalul „Libertatea”, la care a publicat peste o mie de articole din domeniul sportiv și unele informații despre evenimentele din Torac. A colaborat la următoarele reviste: „Tibiscus” din Uzdin, „Familia” din Petrovasâla, „Tribuna tineretului” etc. și a fost corespondent la diverse reviste și ziare din România, cu care a avut legături permanente. A participat la numeroase simpozioane, atât în România, cât și la noi, în țară. Pe Pavel îl găsim și ca membru al unor asociații patriotice din România.
O perioadă de timp a fost secretar al Cancelariei locale din Torac și a avut prilejul să adune numeroase documente, informații și fotografii legate de localitatea sa natală. A militat pentru revenirea la denumirea veche a localității; astfel, în anul 2000, Begheiți a fost unicul sat românesc care a revenit la vechea denumire – Torăc.
Florin RAŞA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 4 aprilie 2026
