Redacția ziarului „Libertatea” l-a avut ca invitat pe părintele Petru Lupșa, preot, profesor și autor pasionat de cercetarea istoriei locale. În cadrul interviului, acesta ne-a vorbit despre volumele pe care le-a scris după pensionare, despre istoria satului Câlnic, bisericile bănățene, eroii Primului Război Mondial și întâmplările impresionante descoperite în anii de documentare.
Puțini sunt cei care, după zeci de ani de slujire și muncă, aleg să înceapă un nou capitol al vieții. Pentru Petru Lupșa, pensionarea nu a însemnat odihnă, ci începutul unei munci de cercetare dedicate istoriei și patrimoniului românesc din Banat. Fost preot și profesor de religie, acesta și-a dedicat timpul descoperirii unor povești uitate, convins că trecutul trebuie cunoscut și păstrat pentru generațiile viitoare. Petru Lupșa povestește că a slujit ca preot timp de două decenii, iar după schimbările de după Revoluție a ales să intre în învățământ, odată cu reintroducerea religiei ca disciplină școlară. În lipsa profesorilor de specialitate, a depus cerere și a început să predea religia, activitate pe care a desfășurat-o timp de 25 de ani.
Ajuns la pensie, nu a renunțat la dorința de a fi folositor comunității. Din contră, și-a îndreptat atenția spre istoria locului natal, Câlnic, și a început să adune documente, mărturii și informații despre oamenii și evenimentele care au marcat localitatea. Prima sa lucrare a fost dedicată eroilor din Câlnic căzuți în Primul Război Mondial. În curtea bisericii se află monumentul ridicat în memoria lor, însă cercetarea nu a fost deloc ușoară. Pe monument sunt înscrise numele eroilor, însă lipsesc fotografiile și alte informații importante care ar fi putut ajuta la identificarea lor.
Un sprijin deosebit l-a reprezentat manuscrisul preotului Gheorghe Păleanu, care a consemnat aspecte din istoria Câlnicului. Datorită acestor însemnări, Petru Lupșa a aflat că înaintea actualei biserici exista o veche biserică de lemn, despre care se știa foarte puțin. Mai târziu, cercetările l-au purtat până la Timișoara, unde a descoperit, în patrimoniul muzeal, mai multe icoane provenite chiar de la vechea biserică din Câlnic. Descoperirea i-a confirmat faptul că o parte importantă din patrimoniul spiritual al satului s-a păstrat, chiar dacă obiectele au ajuns în locuri diferite de-a lungul timpului. După descoperirea existenței vechii biserici de lemn, Petru Lupșa și-a continuat cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat cu obiectele de patrimoniu care au aparținut lăcașului de cult. Astfel a ajuns la Timișoara, unde, în Muzeul de Artă, a descoperit patru icoane mari care proveneau de la biserica din Câlnic. Cercetările au scos la iveală faptul că, după ridicarea actualei biserici, vechiul lăcaș de lemn a fost vândut în localitatea Butin, iar odată cu el au ajuns acolo și icoanele. O parte dintre acestea au fost ulterior păstrate în patrimoniul muzeal din Timișoara, iar altele se află astăzi în cadrul Mitropoliei Banatului. O atenție deosebită i-a atras icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Dincolo de frumusețea artistică, aceasta ascunde detalii iconografice rare, care ilustrează simbolurile celor doi apostoli și imaginea unei biserici de lemn ținută în mâinile lor. Pentru Petru Lupșa, această reprezentare este o dovadă a legăturii dintre credință, istorie și identitatea comunității din Câlnic.
Pasiunea pentru istorie l-a purtat și dincolo de granițele țării. Dorind să afle mai multe despre eroii din Câlnic căzuți în Primul Război Mondial, a ajuns până în nordul Italiei, în zona râului Piave. Mulți dintre eroii înscriși pe monumentul din sat aveau trecut în registrele bisericești aceeași mențiune: „Mort la Piave”. Abia în urma cercetărilor a descoperit că Piave nu este o localitate, așa cum crezuse inițial, ci un râu pe malurile căruia s-au purtat lupte grele în timpul războiului. În căutarea urmelor soldaților români, a vizitat mai multe cimitire și locuri comemorative, încercând să înțeleagă mai bine destinul celor care și-au pierdut viața departe de casă. Tot în acest context amintește și o întâmplare impresionantă rămasă în memoria celor întorși de pe front. Se spune că taragotistul Luță Ioviță ar fi început să cânte melodia „La Paloma”, iar pentru câteva clipe armele au tăcut. Soldații celor două tabere au ieșit cu steag alb și au făcut schimb de alimente, un gest de omenie petrecut chiar în vreme de război, despre care mai târziu s-a aflat că a avut loc în preajma Paștelui catolic.
O altă poveste de suflet este legată de satul Țerovița, unde Petru Lupșa l-a sprijinit pe Mihajlo să-și împlinească visul de a ridica o biserică românească. Își amintește că totul a pornit după ce Mihajlo a visat că trebuie să construiască un lăcaș de rugăciune în care slujbele să fie oficiate în limba română. Visul a prins contur, iar în scurt timp biserica a fost ridicată și sfințită cu binecuvântarea Episcopiei de Vârșeț. Petru Lupșa speră ca, în viitor, comunitatea să poată avea și un preot care să slujească permanent în această biserică. Este convins că o comunitate se păstrează vie atât timp cât oamenii au un loc în care să se adune la rugăciune și să-și păstreze limba și tradițiile. La finalul discuției noastre, mesajul său a fost unul simplu, dar plin de însemnătate: rugăciunea spusă în limba maternă are o putere aparte, iar păstrarea credinței, a istoriei și a identității românești reprezintă o datorie pe care fiecare generație o are față de cei care vor veni după noi.
Articolul îl puteți citi în numărul din 19 septembrie 2026
Stefania ROCSA
