În preajma ediției din acest an a Festivalului de Folclor și Muzică Românească, organizat, după aproape trei decenii, la Glogoni, am avut prilejul să o cunosc pe Sofia Bungea, o iubitoare a muzicii populare românești, nelipsită de la manifestările culturale. Se apropie încet de 90 de ani, iar în vocea ei încă se simte bucuria de viață. A depănat amintiri, începând din copilărie și până în zilele de astăzi, povestind clar și fără întreruperi, de parcă totul s-ar fi petrecut în urmă cu doar câteva zile.
La 88 de ani, Sofia Bungea poartă în suflet imaginea unui sat de altădată, plin de oameni, de cântec, teatru și voie bună. Povestește despre munca sa de o viață la pământ, dar și despre implicarea în viața culturală, ca solistă în cor, actriță de teatru și dansatoare în cadrul secției de dansuri. Astăzi, cu aceeași dragoste pentru satul natal, privește cu nostalgie spre vremurile de odinioară și se bucură de fiecare manifestare care mai adună oamenii. „Mă simt bine până acum”, spune simplu Sofia, ajunsă la o frumoasă vârstă. Viața i-a pus în cale și încercări grele, însă ea a mers înainte cu demnitate, răbdare și dragoste pentru familie și pentru locul în care s-a născut.
Copilăria a fost, după cum mărturisește chiar ea, „tare frumoasă”. A crescut la Glogoni, într-o familie în care era cea mai mică dintre copii, alături de o verișoară cu 13 ani mai mare și de un verișor cu cinci ani mai mare. A început școala în limba română, cu învățătoarea Ana Omorean, alături de care a învățat timp de un an și jumătate. Din semestrul al doilea al clasei a II-a, învățător i-a fost Petru Besu, cu care a terminat ciclul primar. Mai târziu, a urmat și cursurile în limba sârbă, în clasele a V-a și a VI-a.
Dar școala nu a fost singurul loc în care Sofia și-a petrecut anii copilăriei. Îi plăcea să danseze și a făcut parte din secția de dansuri. A cântat în corul mixt, condus de învățătorul Ștefan Vereșan, iar apoi a urcat și pe scena teatrului. A jucat chiar și rolul principal în piesa „Omul de rând”, experiență care i-a rămas adânc întipărită în memorie. Mărturisește că, după căsătoria cu învățătorul Roman Bungea, viața i-a adus alte responsabilități. A mai revenit o dată pe scena teatrului, jucând în „O scrisoare pierdută”, după care a trebuit să renunțe. Fiul era mic, iar familia și gospodăria îi cereau tot timpul și toată puterea.
„Glogoniul meu a fost un sat vestit, cu SCA «Veselia» și cu o secție de teatru care participa la competiții”, își amintește ea cu emoție. Astăzi vorbește cu regret despre faptul că în sat au mai rămas foarte puțini români.
Toată viața, Sofia Bungea a fost gospodină. A lucrat pământul, a avut vie și grădini și a cunoscut din plin truda de zi cu zi a omului de la sat. „Am lucrat tare mult”, spune ea, privind în urmă la anii în care munca era o parte firească a existenței. La 49 de ani și-a pierdut tatăl și a rămas alături de mama sa și de soțul Roman, care era învățător. Împreună au ridicat o casă nouă pe un teren cumpărat de soțul ei. În anul 1988, anul în care s-a născut nepotul Octavian, s-au mutat în noua casă.
În viața sa au existat însă și momente de mare durere. Soțul ei, Roman, a murit în anul 2004. Cinci ani și patru zile mai târziu, în 2009, a pierdut și singurul fiu, Stelian, care a murit brusc. „A cântat și a iubit muzica”, spune Sofia despre fiul său, păstrând în amintire chipul unui om care a avut muzica aproape de suflet. Stelian avea un fiu, Octavian, care avea doar 21 de ani când și-a pierdut tatăl. De atunci, bunica și nepotul au rămas foarte apropiați. Sofia l-a crescut și spune cu mândrie că Octavian este „tare legat” de ea. A terminat Facultatea de Istorie și, pentru bunica sa, reprezintă una dintre cele mai mari bucurii ale vieții.
Numele lui Octavian poartă, de altfel, o poveste de familie. A fost ales în amintirea unei rude din partea mamei Sofiei, pe nume Octavian, care a trăit în România și a fost pilot.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 19 septembrie 2026
Teodora SMOLEAN
