Pe lângă calendarul oficial recunoscut de către stat și biserică, de-a lungul timpului, oamenii au utilizat un calendar propriu, neoficial, conceput în dependență de ocupațiile și convingerile lor. Astfel, vara începe cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) și durează până la Sfânta Maria Mică (8 septembrie).
În alcătuirea acestui calendar s-a ținut cont de mai multe elemente: respectarea obiceiurilor și practicarea lor după bună orânduială împământenită în colectivitatea respectivă dar și în familie, creându-se astfel un echilibru perfect între munca de zi cu zi și odihnă. De asemenea, în acest calendar erau stabilite și zilele favorabile pentru pețit, logodit, vrăji, farmece, culegerea plantelor de leac, etc.
Se știe că primăvara este în bună măsură perioada în care se desfășoară majoritatea lucrărilor agricole, urmând pregătirea pentru muncile din lunile de vară: prășitul porumbului, seceratul grâului, cositul livezilor, stropitul viței de vie precum și alte lucrări mărunte. Din vremurile îndepărtate, în această perioadă a muncilor agricole, s-a stabilit un perfect echilibru între muncă și odihnă, acest echilibru referindu-se nu doar la perioada ca întreg a muncilor agricole ci și la activitățile din timpul unei zile. Astfel, chiar în timpul unei zile de muncă, la prășitul și săpatul porumbului, coasă sau la secerat, se respecta cu multă rigoare micul dejun și prânzul, dar și odihna de după prânz când la umbra trăsurii sau a unui arbore din apropiere se lua masa din bucate aduse de acasă, se tălmăceau ultimele evenimente din viața comunității, întâmplări hazlii din viața de zi cu zi sau pur și simplu se trăgea un pui de somn pentru revigorare și pregătirea pentru munca de după amiază. În acest fel se evita arșița soarelui de vară care în orele amiezii era greu de suportat.
Ultima parte a unei zile de muncă era rezervată pentru masa de seară care se lua în casă, la care luau parte și persoanele angajate pentru activitățile din ziua respectivă. Această masă era de obicei bogată cu supă sau ciorbă, friptură, sarmale, plăcinte, ștrudel sau prăjituri, iar pentru alungarea oboselii se consuma câte un pahar de țuică, respectiv vin rece.
Povestea cucului (Cuculus canorus)
Cine aude cucu seara,
Necăjit îi toată vara,
Că şi eu l-am auzit,
Şi de-atunci mi-s necăjit!
Că mi-a cântat într-o seară,
Şi-am fost necăjit o vară,
Cucule, cucule, ce-ţi cânţi numele?
Versurile acestei inegalabile doine, interpretată de mulți soliști de muzică populară românească ne sugerează, de la bun început, una din credințele legate de această pasăre – aceea de a prevesti singurătatea, despărțirea și tristețea.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 12 iunie 2021
