Maria este născută în anul 1953, în localitatea Sânnicolaul Mare, România, într-o familie de ţărani. Copilăria şi-a petrecut-o la bunici în Bocsigu Mare, lăngă Oradea. În anul 1969, în viaţa Mariei s-a întâmplat un eveniment frumos care i-a marcat destinul. Îl întâlneşte pe viitorul ei soţ, Viorel, originar din Alibunar, cu care întemeiază o familie şi se stabileşte la Alibunar. Se mândreşte cu cei patru nepoţei ai ei, care îi sunt dragi ca lumina ochilor, cărora le-a spus că, niciodată să nu uite de părinţi şi mereu să-i poarte în suflet, pentru că ei le-au dat viaţă, întocmai aşa cum face şi ea, departe de casă, dar mereu cu gândul la părinţii ei.
Depănându-şi amintirile, Maria ne-a spus că a avut o copilărie zbuciumată, şi de la o vârstă fragedă a plecat la bunici în localitatea Bocsigu Mare, unde termină şcoala primară. De la bunica ei a învăţat multe lucruri frumoase. A moştenit dragostea pentru muzică şi dans care, după cum ne-a mărturisit Maria, sunt sădite în sufletul fiecărui copil încă din fragedă copilărie. Mergea la horele din sat, unde a dansat alături de ceilalalţi flăcăi din sat. La sărbători îmbrăca portul popular pe care bunica l-a scos din lada cu zestre şi era mândră de faptul că îl poate face cadou nepoatei. Această dragoste pentru sat şi rădăcini strămoşeşti, Maria încearcă să le transmită nepoţilor ei.
Portul tradiţional este o comoară
Din ziua când Maria s-a stabilit la Alibunar, în îndepărtatul an 1970, şi-a sădit în minte că trebuie să ţină o legătură sufletească cu bunica ei care mereu i-a spus: ,,Fiica mea, niciodată să nu uiţi de satul de unde ai plecat şi nici de cei ce te-au crescut.” Purtată de acest gând, Maria, pe atunci tânără căsătorită, s-a intersat de portul pe care îl purtau fetele şi feciorii în vremurile trecute. De la mama-soacră a aflat de portul autentic păstrată în lada cu zestre, care era şi o curiozitate pentru Maria. Întreaga vestimentaţie era ţesută la război, mai ales catrinţele şi brâul care era împodobit cu fire aurii. Maria era fascinată de ceea ce a văzut în lada cu zestre, şi a determinat-o şi pe ea să adune o colecţie de costume populare. A început şi dânsa să brodeze o cămaşă din bumbac. După cum ne-a mărturisit Maria, a lucrat zi şi noapte numai pentru a termina costumul pe care l-a îmbrăcat fiica sa la o serbare a satului. Era foarte bucuroasă pentru că visul ei s-a împlinit, amintindu-şi de cuvintele calde pe care le-a spus bunica, să păstreze tradiţia, limba maternă şi obiceiurile lăsate din străbuni.
Ion MĂRGAN
integral îl puteți citi în numărul 43 din 22 octombrie
