În biserica noastră ortodoxă îngenuncherea este foarte importantă fiind o manifestare a căinței noastre. Sfântul Vasile cel Mare spune că: ,,Prin fiecare plecare de genunchi și ridicare, arătăm cu fapta că, prin păcat, am căzut la pământ și că, prin iubirea de oameni a Celui ce ne-a zidit, am fost chemați sus, la cer.”
Trebuie să recunoaștem că simțim nevoia să îngenunchem, în special când suntem în biserică, și mai ales în față sfintelor icoane, pentru că doar în apropierea lui Dumnezeu, ne recunoaştem slăbiciunea şi nevoia de a fi ocrotiți de Tatăl Creatorul. Îngenuncherea, care este un gest ce îl facem cu smerenie reală, revarsă asupra noastră harul lui Dumnezeu, și așa ne găsim liniștea sufletului. Să știți că îngenuncherea care implică deopotrivă trupul şi sufletul, este un gestul liturgic deosebit de profund. Și să știți că de cele mai multe ori omul este mai mare în genunchi, decât în picioare. În timpul slujbelor unii îngenunchează, alţii rămân în picioare, dar cei mai mulţi, fac după cum consideră, nu după cum trebuie.
Tocmai de aceea, încă la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), cei 318 Sfinți Părinți prezenți au consemnat în Canonul 20 că există unii care îşi pleacă genunchii în zi de Duminică şi în zilele Cincizecimii (adică ale sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt – Rusalii), dar că sunt anumite reguli ce trebuiesc respecate. Ei spun că este bine ca lui Dumnezeu să i se aducă rugăciunile în picioare, iar prin acestea reiau și întăresc cele spuse de Sfântul Petru al Alexandriei (†311) înaintea lor. Într-unul dintre canoanele păstrate de la el, al 15-lea spune așa: ,,Iar duminica o ţinem zi de bucurie pentru Cel Ce a înviat în ea, întru care am primit să nu plecăm genunchii.”
După câțiva ani de la Sinodul din Niceea, Sfântul Vasile cel Mare (†379) scria: ,,Ne facem rugăciunile în picioare în ziua cea dintâi a săptămânii (duminica), nu numai pentru că, înviaţi în Hristos, aspirăm la cele cereşti, ci rămânând în picioare în ziua Învierii amintim duhului nostru harul ce ni s-a dat, dar şi că această zi este chipul veacului ce va să vină.” Pentru a lămuri această problemă trebuie să citez și din Canonul 90 al Sinodului Trulan (692): ,,Primit-am pe calea canoanelor de la Părinţii de Dumnezeu purtători ca în Duminici să nu plecăm genunchii, cinstind astfel Învierea lui Hristos; deci, ca să nu nesocotim ceea ce este lămurit spus în această poruncă, rânduim limpede credincioşilor ca sâmbăta, după intrarea (vohodul) cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului din timpul Vecerniei de sâmbătă, după obiceiul îndătinat, nimeni să nu-şi mai plece genunchii până în seara Duminicii.”
Pr. Petru Berbentia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 19 octombrie
