Îmi îngădui să aștern rândurile următoare reflectând la cuvintele omului politic Georges Clémenceau: „Omul absurd este cel care nu se schimbă niciodată”. Schimbarea, concept dintotdeauna „la modă”, a fost poate mai mult utilizat decât, să spunem, implementat cu adevărat, desigur în funcție de cazuistică, situație, în ultimă instanță epocă istorică.
Personal, asociez ideea de schimbare cu dialogul. Schimbul de opinii nu înseamnă neapărat sau obligatoriu însușirea argumentelor „Celuilalt”, afirmarea unei convingeri și convertirea partenerului ci îmbogățirea cu anumite idei și cunoștințe, toleranța, credința că te poți fortifica ascultând și meditând asupra celor exprimate de partenerul de discuție, învățând în fond din ceea ce te înconjoară.
Filosoful antic grec Heraclit din Efes rostea încă din secolul VI î.Hr cum nu se poate mai profund și adevărat că „nimic nu este permanent în afara schimbării”. Conștientizarea acestui adevăr, materializată prin cultura dialogului, poate duce de la adversitate la cooperare, de la confruntare la compromis și înțelegere mutuală.
Schimbarea, privită prin prismă politică, prin actul și decizia omului politic, capătă noi valențe. Este vorba de acceptarea necesității schimbării, de operarea acesteia fie și din calcul politic exclusiv (oportunitate sau, în anumite cazuri oportunism, interpretat însă „în cheia” supraviețuirii politice) sau din credință, din profunda convingere că dacă schimbi atunci societatea va avea de câștigat și decizia ca om politic sau om de Stat devine una fericită.
Până la urmă, contează atingerea obiectivului politic ce prin conținutul său poate fi în măsură a diferenția statura, prestanța și locul în Istorie a omului politic.
Cosmin LOTREANU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 16 ianuarie 2021
