În vara aceasta, am pășit într-o lume în care munții par pictați, lacurile strălucesc ca sticla pură, iar fiecare orășel respiră eleganță și liniște. De la vârfurile care spintecă cerul până la satele alpine unde timpul pare să se oprească, Elveția mi-a oferit nu doar peisaje, ci emoții. A fost o călătorie în care frumusețea naturii m-a surprins la fiecare pas și m-a făcut să privesc lumea cu alți ochi.
Într-una dintre zile, Antonio, fiul celei mai bune prietene din copilărie, mi-a devenit ghid și m-a condus într-o experiență cu totul aparte: Swissminiatur – Elveția în miniatură, parcul care reproduce această țară spectaculoasă la scară redusă, cu o fidelitate și o atenție la detalii uluitoare. Încă de la intrare, am avut senzația că pășesc într-o altă dimensiune – o lume în care castelele, munții și lacurile par desprinse dintr-un desen animat, iar realitatea capătă proporții magice.
Un parc născut din pasiune pentru patrimoniu
Situat în localitatea Melide, pe malul lacului Lugano, Swissminiatur s-a deschis în 1959, în plină perioadă de modernizare și reconstrucție europeană. Gândit ca un proiect cultural și educativ, parcul urmărea să ofere vizitatorilor posibilitatea de a descoperi simbolurile Elveției într-un singur loc, fără a străbate cei peste 41.000 km² ai țării. Ideea nu era una turistică în sensul strict, ci una identitară: să păstreze, să promoveze și să transmită generațiilor viitoare istoria vizuală a Elveției, într-un mod accesibil și fascinant.
Pe atunci, parcul cuprindea câteva zeci de machete. Astăzi, în schimb, cele 14.000 m² ai săi adăpostesc 128 de modele de clădiri, monumente, castele, gări, poduri, mănăstiri și situri istorice, toate realizate cu o minuțiozitate care depășește limitele unei simple reproducții. Unele machete au necesitat ani întregi de muncă, tehnici speciale de turnare și restaurare, materiale rezistente la intemperii și un ochi artistic imposibil de înlocuit digital.
Primul pas într-o altă lume
Încă de la intrare, am avut impresia că pășesc într-un spațiu paralel. Era ca și cum cineva ar fi comprimat Elveția și ar fi aranjat-o cu o eleganță incredibilă într-o grădină fermecată. Antonio, cu un surâs sigur, ne-a spus: „O să vă placă! Aici nici adulții nu mai sunt adulți.” A avut dreptate.
Castele care în realitate domină văile și munții apăreau acum la nivelul genunchiului, iar vapoarele care brăzdează lacurile elvețiene pluteau miniatural pe canale delicate. Mi se părea că intru într-o lume a desenelor animate, în care totul e miniaturizat atât de exact încât te întrebi dacă nu cumva ai devenit tu gigantic.
Modele care respiră istorie
Printre replicile perfect realizate se numără: Castelul Chillon, una dintre cele mai fotografiate clădiri din Elveția; Castelul Burgdorf, cu fortificațiile sale precise; Parlamentul Federal din Berna, impunător chiar și în miniatură; Satul Heidi din Maienfeld, cu atmosfera copilăriei regăsite şi Domul din Milano, singurul model ce poate fi privit și la interior, sculptat cu o fidelitate remarcabilă. Fiecare detaliu era acolo: vitralii, arcade gotice, reliefuri, acoperișuri lucrate manual, piatră modelată, chiar și fisuri sugerate cu grijă. Fiecare construcție pare să respire istoria locului din care provine.
Unul dintre elementele care dau viață parcului este rețeaua sa de trenuri în miniatură. Pe aproximativ 3,5 kilometri de șine, 18 trenuri circulă neîntrerupt între machete, oprind în gări perfect funcționale. Existența lor nu e un simplu artificiu: reprezintă omagiul unei țări cunoscute pentru precizia și eleganța transportului feroviar.
Pe lângă trenuri, pot fi admirate: funiculare, telecabine, linii de tip rack-railway, poduri mobile, vaporase care alunecă pe lacuri miniaturale… Toate în mișcare. Toate reale, doar la o altă scară.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 13 decembrie 2025









