Tractoarele au alungat caii din gospodăriile țăranilor, așadar numărul lor a scăzut drastic. Dar au mai rămas iubitori de cai, oameni care s-au legat pe viață de aceste animale. Printre ei se află și interlocutorul nostru din această săptămână, Ilia Augustin din Deliblata, care face parte din generația 1965 și a cărui dragoste pentru animale, și în mod aparte pentru cai, a moștenit-o din familie.
„Creșterea cailor nu este doar o îndeletnicire, ci o tradiție de familie”, ne spune dânsul. În casa Augustin, caii au fost mereu prezenți. Tatăl Vasa și unchiul său, Viorel, au crescut cai de rasa Trăpaș, participând cu succes la numeroase curse regionale și naționale. Un loc aparte îl ocupă calul Zlatan, care a obținut locul al doilea la Derbiul iugoslav din 1948.
Astăzi, Ilia Augustin mai are o iapă de rasă Trăpaș, provenită din Herghelia „Timiș” din Panciova, cu origini ce duc până la herghelia marelui latifundiar Đorđe Dunđerski.
„La mine în casă întotdeauna s-au ținut cai, încă din perioada când se lucra cu caii. Tatăl meu și unchiul meu tot aveau cai de rasă, Trăpași, și am avut un cal foarte bun, se numea Zlatan. Era alb la culoare, ceea ce este un lucru mai rar, ca un cal de rasă Trăpaș să fie alb. Înainte să devină calul nostru, Zlatan s-a clasat pe locul al doilea în Derbiul iugoslav. Acel Derbi a avut loc în anul 1948.
Când era vorba de curse, fiindcă erau ei doi, întotdeauna se schimbau: dacă unul participa la o cursă, la alta mergea celălalt. Au avut succese frumoase la curse, ocupând mereu unul din primele patru locuri. Au participat la competițiile regionale organizate la Deliblata, Starčevo, Omoljica, apoi la Alibunar, chiar și la Belgrad. De la ei, această dragoste pentru animale și cai am moștenit-o și eu.
Pe vremuri aveam mai mulți cai, iar astăzi a mai rămas doar o iapă, Lucreția. Este de rasă Trăpaș, provenită din Herghelia „Timiș” din Panciova. Caii de aici își au originea din herghelia lui Đorđe Dunđerski, fiind aduși din America în jurul anilor 1900. Ulterior, au fost mutați la Turlište, în Slovenia, iar în perioada 1962–1963 au fost cumpărați de Panciova, moment în care s-a înființat și Herghelia „Timiș” din Panciova,” povestește dânsul.
Agricultor din tată-n fiu
Născut într-o familie de agricultori, Ilia Augustin a continuat firesc această ocupație. Deține aproximativ 20 de hectare de teren agricol, pe care le cultivă, dar mai lucrează și pământ luat în arendă. Pe aceste pământuri se cultivă porumb, floarea-soarelui, ovăz, grâu și trifoi. Agricultura rămâne temelia vieții sale, chiar dacă vremurile și condițiile s-au schimbat.
„Părinții mei au fost agricultori și eu mă ocup cu agricultura. Pe lângă cultivarea pământului, am avut și o viță-de-vie la Vrela Mare, pe o porțiune de aproximativ 20 de ari. O parte am scos din vița-de-vie, dar a rămas și, azi, mai am circa 400 de butuci. E veche, dar tocmai din această cauză am și păstrat-o, să fie autentică.
La Vrela Mare este podgoria Deliblății. Acolo, cândva, au fost numai viță-de-vie; din păcate, a mai rămas doar a mea, restul au însămânțat porumb, floarea-soarelui, trifoi…”, povestește Ilia.
Oieritul de altădată și schimbările vremii
Pe lângă agricultură și cai, familia sa s-a ocupat mult timp și cu oieritul. La sălașul de la Vrela Mare se creșteau porci de rasă Mangulița și oi, în număr de 80–100. Se vindeau lapte, brânză, miei și lână. Brânza ajungea până la Cuvin, transportată în ciubere mari. Astăzi, aceste îndeletniciri au dispărut aproape complet.
„Pe lângă agricultură, părinții mei au crescut vaci, oi și cai. Unde era via noastră, străbunicul meu, Ilia, se ducea acolo, la sălaș, cu porcii de rasă Mangulița și cu oile noastre. Acolo era cineva care păzea oile și porcii, iar străbunicul îi supraveghea. Aveam între 80 și 100 de oi și vindeam lapte și brânză. Într-o perioadă, brânza se răscumpăra la Cuvin. Se umplea ciubărul cu brânză și se ducea acolo. Se vindeau miei și lână. Acum lâna se aruncă. Oi nu mai sunt.
Înainte de Cel de-Al Doilea Război Mondial, la Deliblata erau în jur de 2.000 de oi. Deliblata, aflându-se în apropierea dunelor de nisip, avea multă pășune, iar astăzi toate pășunile sunt arate, devenite pământ arabil. De vreo 10 ani, de când tatăl meu nu mai este printre noi, nu mai am nici oi. Iar când a fost perioada cu bruceloza, le-au omorât”, transmite dânsul, cu o nostalgie în voce.
Viața culturală
Ilia Augustin aparține unei generații pentru care limba română nu a fost doar un mijloc de comunicare, ci o formă de identitate. Primele patru clase le-a urmat în limba română, având o învățătoare de excepție, pe Firuța Jurjovan Ivașcu, căreia îi poartă o recunoștință aparte. Datorită ei, spune Ilia, limba română a fost învățată temeinic, deși și acasă se vorbea românește.
Timp de mai mulți ani a fost membru al Căminului Cultural „Paja Marganović” din Deliblata. A cântat la trompetă în fanfara satului, sub îndrumarea lui Trandafir Jurjovan, care le scria partiturile. Astăzi, fanfara nu mai funcționează ca secție culturală, fiind prezentă doar ocazional, la înmormântări. Amintește că la secția de dansuri populare a dansat doar în anii de școală, tot sub îndrumarea învățătoarei sale.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 14 martie 2026
