Dacă ar trebui să descriu Lisabona într-o singură frază, ar fi asta: „Este orașul care te doboară din picioare, la propriu.” Nu este doar un clișeu turistic, pentru că orașul, așezat pe șapte coline, te pune la treaba la fiecare pas. „Fiecare urcare, însă, îți plătește efortul cu o panoramă care îți taie respirația: acoperișuri roșii îngrămădite ca într-o acuarelă, străduțe înguste ce se clatină sub pașii tăi și Tejo, care sclipește leneș în depărtare.”
Prima mea plimbare prin Lisabona a fost ca o întoarcere în timp, direct în Alfama. Este cel mai vechi cartier al orașului, un labirint de străduțe pavate, care șerpuiesc printre case vechi. Aici viața curge în stradă: femeile vorbesc de la fereastră la fereastră, rufele flutură ca niște steaguri improvizate, iar mirosul de sardine la grătar se răspândește din fiecare tavernă. Într-o după-amiază, căutând drumul spre Catedrală, m-am rătăcit, pentru că telefonul meu a rămas fără baterie. Am dat peste un bătrân care stătea pe pragul casei sale. L-am întrebat: „Scuzați-mă, unde este Catedrala?” El a zâmbit, a arătat în spate și mi-a zis: „Nu vă grăbiți, doamnă. Toate drumurile duc acolo. Dar până atunci, așezați-vă și beți un pahar de vin. Viața e drum, nu doar destinație.”
Dintr-o tavernă mică, abia cât o cămară, se scurgea o melodie melancolică. Era fado – muzica Portugaliei – și, odată cu ea venea și saudade – acel dor amar-dulce, pe care îl înțelegi chair și fără să știi o boabă de portugheză.
Faro – orașul cu suflet, umbrit pe nedrept de plajele Algarve
Când se vorbește despre orașul Faro din Portugalia, majoritatea oamenilor se gândesc mai întâi la aeroportul international situat la doar câțiva kilometri, punctul de plecare pentru turiștii care se grăbesc spre plajele însorite ale Algarve-ului. Totuși, Faro este un oraș cu suflet și o istorie bogată, adesea nedrept trecut cu vederea. În timp ce alții aleargă spre Albufeira sau Lagos, eu am ales să rămân în orașul care își desfășoară poveștile încet, fără aglomerație și fără grabă.
Imediat după sosirea în Faro, m-am îndreptat spre Cidade Velha, orașul vechi înconjurat de ziduri medievale. Trecând prin Arco da Vila, poarta neoclasică împodobită cu statuia unui sfânt, am simțit cum timpul începe să curgă altfel. În interiorul zidurilor, străduțele pavate erau pustii, iar aerul era plin de miros de citrice și adieri sărate aduse de mare. Pretutindeni se întindeau clădiri decorate cu tradiționalele plăci azulejo, strălucind în soarele blând.
Senka D. PAVLOVIĆ ČOTRIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 6 decembrie 2025
