Centrul Cultural din Alibunar, cu sprijinul Primăriei Alibunar, a organizat manifestarea „Zilele Teatrului pentru Copii de Anul Nou”, un eveniment dedicat celor mai tineri locuitori ai comunei, menit să aducă magia sărbătorilor de iarnă mai aproape de copii prin intermediul artei teatrale.
Spectacolele au debutat pe data de 15 decembrie și s-au desfășurat până pe 22 decembrie, în nouă localități din comuna Alibunar. Reprezentațiile au avut loc atât în centrele culturale, cât și în sălile școlilor elementare, oferindu-le copiilor din diferite localități șansa de a se bucura de teatru chiar în comunitățile lor.
Publicul a avut ocazia să urmărească spectacolul de teatru intitulat „Expresul de la miezul nopții – Povestea lui Rudolf despre călătoria lui Moș Crăciun în jurul lumii”, un basm de Anul Nou, care a constituit o adevărată sărbătoare pentru cei mici. Piesa a dezvăluit secretul magiei Revelionului și a reamintit fiecăruia dintre spectatori de ce sărbătorile de iarnă sunt atât de iubite, mai ales de copii.
Piesa de Anul Nou a fost interpretată de membrii Teatrului „Allegretto” din Vârșeț și spune povestea unui băiat care așteaptă ca dorințele sale de Anul Nou să se împlinească. Acțiunea urmărește călătoria plină de peripeții a lui Moș Crăciun în jurul lumii, la bordul expresului de la miezul nopții, însoțit de credinciosul său Rudolf.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 20 decembrie 2025









