În sala mică, arhiplină, a Casei de Cultură „29 Noiembrie” din Starčevo a avut loc lansarea a două cărți semnate de Grozdana Crepajac din Starčevo. Este vorba despre romanul „Kristina” și cea mai nouă carte a sa – volumul de povestiri „În grădina lui Dumnezeu”.
Moderatoarea acestei seri literare a fost Grozdana Cica Lucić, din cadrul Uniunii Scriitorilor din Serbia, care a subliniat că omonima sa este, înainte de toate, un om minunat și un ambasador strălucit al literaturii din Starčevo. Ea l-a prezentat mai întâi pe Aleksa Miletić, un talentat și multipremiat interpret la fluier din Starčevo, care a interpretat o compoziție la caval, iar mai târziu încă două piese la fluier.
Apoi a luat cuvântul Vasa Radovanović, editorul, care a vorbit mai pe larg despre cea mai recentă carte a scriitoarei din Starčevo – volumul de povestiri „În grădina lui Dumnezeu”. Cartea a apărut la editura „Libertatea”, al cărei director, Mariana Stratulat, a evidențiat frumoasa colaborare de durată cu Grozdana Crepajac și, în acest sens, i-a înmânat o diplomă de recunoștință, într-un an în care această instituție marchează 80 de ani de existență.
Despre ce fel de lectură este vorba, publicul a putut afla din prezentarea Andrijanei Štimac Đokić, care a citit trei povești de viață emoționante ale unor femei, stârnind lacrimi în rândul audienței.
În aceeași seară, Milica Pantić a citit trei fragmente din binecunoscutul roman „Kristina”, reamintind astfel de măiestria Grozdanei în proza narativă.
Într-un scurt discurs, Grozdana Crepajac a mulțumit tuturor celor prezenți pentru timpul acordat și a subliniat că acest eveniment are și un caracter umanitar, întrucât au fost strânse fonduri pentru concitadina bolnavă Slavica Eror și pentru Biserica locală „Sfânta Maria” (Ognjena Marija).
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 4 octombrie 2025